„În anul 2022, discutăm de o diferenţă de locuri de muncă în plus la nivelul instituţiilor statului de aproximativ 17.774, dacă ţin bine minte cifrele. Toate acestea s-au întâmplat prin angajările care s-au făcut la nivelul Ministerului Educaţiei, vă aduceţi aminte că am discutat despre programul „Creşe şi grădiniţe” şi a fost nevoie de încadrarea cu personal, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, peste 5.000 de angajaţi pentru care solicitările au fost rezolvate anul trecut, discutăm de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru că a trebuit să ne mărim aparatul administrativ, să fim în măsură să gestionăm fondurile care au fost alocate României şi s-a dovedit că a fost o măsură bună, pentru că am reuşit să absorbim 11,3 miliarde de euro.
Ciucă: „Angajările în sistemul de stat se pot face, în funcție de nevoi, prin memorandum”
Şi desigur, la celelalte ministere, doar că cifrele au fost mici. Totodată, a fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituţii, lăsând totuşi posibilitatea ca în funcţie de nevoi, prin memorandum, să crească angajările în anumite ministere”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul nu a exclus însă ca angajările în sistemul de stat să fie blocate în perioada următoare.
Citește și: O tânără a fost exmatriculată de la Școala de Agenți de Poliție pentru că s-a îmbolnăvit: Ce a urmat
„Dacă în urma analizei de acum, pe care o vom face la Guvern, vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliţie şi o asumăm şi la nivel guvernamental”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.
El a declarat şi că la acest moment Guvernul discută orice opţiune pentru „chibzuirea bugetului”, mai puţin tăieri de salarii sau renunţarea la investiţii.