Clotilde Armand intenționează să amenajeze terenuri sportive în zona Intrarea Străuleşti

DE Miruna Moldoveanu | 19.03.2021 - 16:21
În zona Intrarea Străulești ar putea fi amenajate terenuri sportive/FOTO: Facebook/Clotilde Armand
În zona Intrarea Străulești ar putea fi amenajate terenuri sportive/FOTO: Facebook/Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea să amenajeze terenuri sportive în zona Intrarea Străuleşti, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 23 martie regăsindu-se un proiect de hotărâre pe această temă.

SHARE

Conform referatului de aprobare al proiectului, proprietatea din Intrarea Străuleşti nr. 11 este cuprinsă în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Bucureşti. Terenul de aproximativ 22.000 de metri pătraţi este neutilizat, iar pe suprafaţa sa creşte vegetaţie spontană, dând "un aspect insalubru" zonei.

Citește și: Turcan: „Sunt salarii la stat de 50.000 de lei pe lună; o categorie profesională respectată”

„Se aprobă solicitarea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a aproba transmiterea în administrarea Consiliului Local Sector 1 a imobilului aparţinând domeniului public al Municipiului Bucureşti situat în Intrarea Străuleşti nr. 11 (...) în vederea amenajării unor terenuri sportive", prevede proiectul de hotărâre. Finanţarea lucrărilor se face din fondurile bugetului local şi/sau din alte fonduri legal constituite.

În zona Intrarea Străulești vor fi amenajate terenuri sportive

Proiectul vizează realizarea unui spaţiu multifuncţional care să corespundă nevoilor comunităţii locale, prin oferirea mai multor zone destinate atât odihnei, cât şi practicării sportului de plăcere, prin amenajarea de terenuri de sport.

Citește și: Forumul Judecătorilor și Inițiativa pentru Justiție resping superimunitatea oferită de deputați

„Prin realizarea investiţiei se doreşte creşterea gradului de confort a utilizatorilor şi asigurarea posibilităţii de relaxare în aer liber, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a acestora, prin punerea la dispoziţia lor a unui spaţiu special destinat recreerii şi practicării în aer liber a unor activităţi sportive", precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te