Ori între Caracas, Harare şi Ankara? ”În România nu există corupţie” a declarat, textual, femeia conducând, vai, destinele românilor şi europenilor în limitele în care sforile păpuşarului din Teleorman îi permit să se mişte pe scenă. După care coşmarul a continuat.
Căci tot ea a reprodus, pe vocile ideologilor ventrilocului ei, de ce anume a făcut aiuritoarea afirmaţie. Una care, fără ca ea şi unii din tutele şi din nătângii din jurul ei s-o fi realizat, pune serios sub semnul întrebării nu doar justiţia şi arhitectura instituţională a ţării, ci şi acorduri, angajamente şi mecanisme ca MCV, în baza cărora România a intrat în clubul select al lumii libere şi al organizaţiilor euro-atlantice.
Conform eurodeputatului luxemburghez Engel, care a reluat şi difuzat sec traducerea delirantei aserţiuni a Vioricăi Dăncilă, fiindcă despre ea, spre ruşinea compatrioţilor ei, este vorba, premierul României a reliefat că ”atenţia” - citeşte şpaga - oferită pentru un serviciu ar face parte din cultura românilor. Hait. De atâta cultură română e doldora Viorica, încât a dat pe dinafară.
Aşa că premierul pesedist a simţit nevoia s-o predea şi altora. În speţă europenilor. Şi să le furnizeze, în mirobolantul ei efort pedagogic şi admirabila ei muncă de ambasador cultural, această sentenţă nemuritoare. Potrivit ei, ceea ce Occidentul crede a fi corupţie ar fi ”doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi”.
Mulţumesc mult, doamna Dăncilă, pentru această explicaţie. Oare cât vă datorez? Să vi se dea în plic? Pe sub tejghea? Sau la vedere, de vreme ce atenţia pe care o pretindeţi se conformează cutumei şi culturii româneşti? Chiar nu-i e ruşine să-i jignească astfel pe români? Mai e ea, oare, în toate minţile?
Politicianul luxemburghez care a comentat-o a înţeles desigur just şi a tras, fireşte, cea mai corectă concluzie posibilă din zisa epocală a Dăncilăi. Concluzia unică, posibilă, e că a cumpăra judecători la pachet cu verdictele lor favorabile e departe de a fi corupţie. E un act cultural specific. Unul, de bună seamă lăudabil, căci ar echivala şi cu o firească exprimare a recunoştinței, un sentiment înălţător, dar şi cu o perpetuare salutară a tradiţiei româneşti. Sau, cine ştie, azere. Sovietice. Uzbece.
Că premierul PSDist promovează cu vigoare expulzarea României din structurile euro-atlantice, de vreme ce se arată dotat cu o astfel de concepţie despre cultura şi justiţia naţională şi, implicit, despre compatibilitatea lor cu vestul, e un fapt.
Contează prea puţin, în context, dacă Dăncilă e sau nu conştientă de enormitatea, compatibilă doar cu elucubraţiile pro domo ale politicianului-infractor Adrian Severin, dar nu şi cu civilizaţia modernă, pe care a dat-o pe gură. Contează că i-a făcut pe români, in corpore, complicii corupţilor cu pâinea şi cuţitul. Contează că se află în înalta ei funcţie, reprezentându-i pe români şi că e menţinută în ea de partide certate cu vestul, cu libertatea, cu independenţa justiţiei, cu statul de drept şi cu societăţile democratice de tip occidental.
Prin urmare, încotro vor aceste partide să reorienteze România? Spre Asia? Spre Rusia şi Turcia? Spre China comunistă? De bună seamă. Dacă e nevoie. Şi dacă merge. Ceea ce nu înseamnă că mai marii îmbuibatei cleptocraţii şi clientela lor vor să renunţe la substanţialele avantaje comerciale, financiare şi politice pe care le oferă oligarhiei române prezenţa ţării în Comunitatea Europeană. Profiturile sunt, desigur, profituri. Oligarhilor li se par sacrosancte. Nu se renunţă la ele cu una cu două.
De ce, aşadar, să nu-ncerce penalii să beneficieze şi ei, ca atâţia alţii, de cultura victimistă care s-a instalat în Apus? De ce să nu se replice "agresiunii" antioligarhice a apărătorilor statului de drept şi a protectorilor independenţei justiţiei din ţară şi din afară ei prin autovictimizare?
Făptaş? Ei, aş! Cu ajutorul autovictimizării te transformi brusc şi ca prin farmec din penal, ori avocatul lui, în biată jertfă vrednică de compasiune şi de laudă. Una sacrificată pe nedrept, ca mielul cristic, laolaltă cu ţărişoara şi cu biata ei cultură, pe altarul globalismului, pe care tu, cleptocratul bun, de stânga, afirmi că îl contracarezi patriotic. Cine să îndrăznească să mai combată ”o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi”? Colonialiştii apuseni? Să fim serioşi.
Le-ai închis gura socialiştilor europeni, doamnă Dăncilă. Ca Severin la vremea lui. Că deh, progresiştii sunt sensibili rău la acest tip de discurs anticolonialist. O dată prefăcută în ”victimă a persecuţiei”, una bine conectată la cultura apuseană a relativismului şi a victimizării, crezi că ai procurat subit cleptocraţiei, oricât de ticăloasă ar fi în ochii concetăţenilor tăi cinstiţi, un statut moral, o aură eroică şi mesianică, de care PSD-ALDE are mare nevoie la alegeri. Nu te interesează că apoi urmează să achiţi nota de plată. În fapt, cine ştie cine o va achita? O va plăti Guvernul? Reprezentanţii BOR?
Vor cotiza la ea personalităţile de vază ale insultatei culturi româneşti? Liderii Academiei în frunte cu patriotardul Ioan-Aurel Pop şi cu tiranofilul Răzvan Theodorescu? Antena 3? Alte televiziuni de "ştiri"? Occidentalii nu se vor grăbi să cadă în grobiana capcană întinsă tuturor de propagandiştii PSD. Însă oalele sparte vor trebui plătite negreşit, cândva. Dimpreună cu pulverizarea prestigiului României şi demantelarea muncii depuse de români în ultimul deceniu şi jumătate în materie de laborioasă luptă contra corupţiei. Şi de edificare a statului de drept .
Se ştie şi cine va plăti până la urmă, din greu, pentru înlăturarea pagubelor majore ale unei catastrofe altminteri lesne evitabile. Săracii români. După ce se vor fi trezit din actualul coşmar.
