„Ministerul Public a impus o amendă de 390 de euro ministrului Grapperhaus pentru că a încălcat regulile contra răspândirii coronavirusului cu ocazia nunții sale, la 22 august”, a informat parchetul într-un comunicat.
Ferdinand Grapperhaus a făcut obiectul a numeroase critici după publicarea în presă a unor fotografii de la nunta sa, unde apare alături de zeci de invitați, fără a respecta distanțarea socială.
Mai mulţi deputaţi şi politicieni din cadrul coaliției de guvernare au fost de părere că ministrul justiţiei şi-a pierdut orice credibilitate prin încălcarea măsurilor antiepidemice, a căror necesitate a repetat-o neîncetat.
Criticile numeroase l-au determinat pe Grapperhaus să-şi exprime, vizibil emoţionat, regretele, în timpul unei dezbateri în Parlament.
Amenda dată pentru „încălcarea vizibilă” a regulilor de distanțare socială trebuie să servească „credibilității” aplicării măsurilor, pentru care Grapperhaus este „figura emblematică”, a explicat parchetul.
De la debutul epidemiei în această țară, guvernul a insistat asupra regulii de distanțare socială și cere cetățenilor să respecte o distanță de 1,5 metri.
În Olanda, unde numărul contaminărilor este în creștere, au fost raportate oficial 84.778 de cazuri de coronavirus, dintre care 6.258 de decese.