MAE precizează cu privire la simplificarea procedurii de tranzit al cetăţenilor români prin teritoriul Republicii Bulgaria, în urma unei discuţii telefonice a ministrului Bogdan Aurescu cu omologul bulgar, că modelul declaraţiei pe proprie răspundere ce trebuie completată în vederea tranzitării teritoriului Bulgariei este disponibil pe site-ul instituției.
MAE reînnoieşte apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informaţiilor publicate pe pagina de internet a MAE, precum şi pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.