Cum va fi vremea mâine, de Dragobete? Renunțăm sau nu la geacă și mănuși? Ce spun meteorologii și la ce nu așteptăm în perioada următoare?
Cum va fi vremea mâine, de Dragobete? Renunțăm sau nu la geacă și mănuși?
Vremea de mâine 24 februarie 2025. În intervalul duminică-luni vremea va fi deosebit de rece în regiunile sudice și estice precum și în depresiuni, geroasă dimineață în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros în vestul teritoriului și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului (viteze la rafală în general de 45...55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între -2 și 7 grade. Dimineaţa, pe suprafeţe mici, în special în sud, se va produce ceaţă asociată cu depunerea de chiciură.
În partea de est-sud-est a Europei, deși valorile termice diurne vor marca o uşoară creștere, vremea se menține foarte rece, mai ales dimineața și noaptea, iar în restul continentului, cu precădere în vest și în nord, temperaturile vor fi -ca și în zilele precedente- mai ridicate decât ar fi normal spre final de februarie.
Înnorările vor persista și va ploua în general moderat cantitativ în nordul Peninsulei Iberice, nordul și centrul Franței, în Belgia, Țările de Jos, Danemarca și vestul Germaniei, iar în Peninsula Scandinavică vor fi ploi în sud și precipitații mixte în rest; cerul va fi temporar noros și pe alocuri vor fi averse de ploaie izolat însoțite de oră în Arhipelagul Britanic, Italia și vestul Peninsulei Balcanice.
În centrul Europei local va fi nebulozitate joasă și ceață dimineață, în timp ce în restul continentului vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. Vântul va avea intensificări în vest și în nord, cu viteze mai mari (de 65...75 km/h) în zonele litorale și local în bazinul Mării Negre.