Semnarea unui protocol care enumeră probleme și soluții este un pas înainte după un deceniu în care Bucureștiul și Budapesta au lăsat să se adune multe enervări, frustrări, dezamăgiri, nemulțumiri.
Ani de zile au fost trecute cu vederea excesele de generozitate ale Ungariei față de maghiarii din România, iar Budapesta a înțeles că are undă verde pentru extinderea influenței sale economice și ideologice în Transilvania. A fost o ignorare premeditată, fiindcă și România a urmat, chiar dacă mai puțin eficient, același model în Republica Moldova.
Din 2011 încoace, de când Ungaria a adoptat Strategia Unității Naționale cu scopul reunirii maghiarilor din bazinul carpatic, România a asistat, deci, pasivă la punerea ei în aplicare.
Chiar și acum, ceea ce pare să-l deranjeze cel mai mult pe ministrul român de Externe este doar „Planul Kos Karoly” din 2016, prin care au fost trasate prioritățile dezvoltării economice a Transilvaniei, dar care la rândul lui este parte a marii Strategii.
Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a admis că a vorbit cu omologul său Péter Szijjártó la întânirea de miercuri de la castelul din Gyula despre acest program destinat în special micilor întreprinzători maghiari din Ardeal. Ministrul român a cerut în acest sens „transparență”, „nediscriminare”, aplicarea programului „pe întregul teritoriu al României”, adoptarea unor „mecanisme de monitorizare și audit eficiente, în care, evident, să fie implicate și autoritățile române” pentru a vedea dacă este respectat dreptul European în materie de competiție.
Budapesta finanțează prin fundația Pro Economica comunitățile maghiare din Ardeal, iar Bucureștiul este nemulțumit că banii trimiși de guvernul ungar nu se impart și românilor, deci finanțările ar fi discriminatorii. Banii românești care ajung în Republica Moldova se împart, însă, la fel și nu ajung niciodată până la găgăuzi sau la locuitorii Transnistriei.
Ministrul Bogdan Aurescu încearcă acum să taie elanul Ungariei și să promită în schimb mai multe facilități și libertăți simbolice pentru maghiarii din România. Péter Szijjártó are de asemenea o tactică bine pusă la punct și vrea să ajungă la un compromis favorabil maghiarilor ardeleni, mai ales că jumătate dintre ei au și cetățenie ungară, iar votul lor e important la alegerile din 2022, când Viktor Orban speră să mai câștige un mandat de prim-ministru.
În fond, încă din 2018, șeful guvernului ungar a spus destul de clar care este obiectivul său: „Avem o ofertă pentru vecinii nostri în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (…) reţele energetice, (…) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic.
Deci, avem o ofertă – să construim împreună Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc”. „Să privim Transilvania ca pe o resursă”, i-a îndemnat premierul ungar pe oficialii români, „să ne dorim un Ținut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică”, fiindcă „acest lucru ar însemna un plus de forță și pentru România”.
Bucureștiul a răspuns acestei oferte prin lozinci naționaliste și clișee, dar Budapesta a mers mai departe, urmând-și Strategia, investind în afacerile maghiarilor din Ardeal, construind grădinițe, școli, universități, finanțând chiar meditații la limba română pentru elevii din anii terminali care aveau nevoie de note bune la Bacalaureat. Ungaria nu vrea să ia Transilvania, provincie pe care a administrat-o până în 1918, ci doar să o seducă, folosind instrumentele secolului 21. Practic, Budapesta a preluat din atribuțiile abandonate de statul român, ca și cum doar în acest fel ar mai fi putut fi salvată identitatea maghiarilor ardeleni.
Budapesta a umplut golul lăsat de guvernul de la București, după ce România a preferat să mențină subdezvoltarea economică din perioada comunistă în zonele locuite preponderent de maghiari, a refuzat să pună umărul la refacerea micilor palate ale Bisericii Catolice lăsate în paragină înainte de 1989, nu a avut bani pentru grădinițe în limba maghiară, a finanțat la limita de jos publicațiile maghiare, nu a vrut să le ofere maghiarilor o universitate a lor, deși prima instituție de acest fel de pe teritoriul României a fost înființată acum 500 de ani la Cluj de principele Transilvaniei Ștefan Báthory.
De fapt, a respins permanent așa numita autonomie culturală pe care UDMR o revendică de mai bine de 20 de ani. Este vorba despre o autonomie totală în ce privește şcolile maghiare, mass-media de limbă maghiară și administrarea patrimoniului. În proiectul depus la Parlament în 2005, banii pentru susținerea acestui tip de autonomie ar fi venit de la bugetul de stat și folosirea lor ar fi fost verificată de instituțiile statului român.
Cum politicienii români au refuzat ideea, Budapesta a preluat inițiativa și a făcut tot ceea ce s-ar fi cuvenit să facă statul român, nu doar pentru că maghiarii participă cu taxe la bugetul de stat al României, ci mai ales pentru că sunt cetățeni români și potrivit Articolului 6 din Constituție, statul le garantează minorităților „dreptul la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase”.
Între timp, prin noile pârghii pe care și le-a creat, Budapesta poate face propagandă fără perdea în comunitatea maghiară, iar dezvoltarea culturală și chiar economică a zonelor locuite de maghiari se află într-o proporție importantă în mâinile guvernului ungar.
E greu de crezut că recenta înțelegere între miniștrii de externe, român și ungar, poate să-i redea Bucureștiului puterea pierdută treptat din 2011 încoace, dar e un pas spre refacerea încrederii între România și Ungaria la 25 de ani de la semnarea Tratatului de bază dintre cele două țări și o formulă de recalibrare a Bucureștiului față de Budapesta.
