Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 15.04.2025 - 11:58
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: captură Ziarul de Iași
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: captură Ziarul de Iași
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: Freepik (rol ilustrativ)

Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. Ambii lucrau la același spital. Unul se pregătea de nuntă. Colegii lor, revoltați, spun că sunt suprasolicitați.

SHARE

Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt. Unul dintre ei se pregătea de nuntă

Unul a decedat pe 28 martie, celălalt pe 13 aprilie. Aceștia ar fi murit din cauza unor afecțiuni medicale. Însă, după aceste tragedii, medicii rezidenți au început să scoată la iveală situații îngrijorătoare. 

Ei spun că sunt obosiți de volumul foarte mare de muncă. 

Citește și: Medic rezident român, după experiența din Franța. ”Era inuman dar nu vreau să mă întorc în România”

Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz”

Vineri, 28 martie 2025, George Ștefan Tilă, 31 de ani, originar din Bârlad, județul Vaslui, aflat în ultimul an al rezidențiatului, s-a stins din viață în timp ce se afla acasă.

Duminică, 13 aprilie 2025, Emanuel Mirel Luca, 28 de ani, din Darabani, județul Botoșani, a murit și el. 

În cazul primului medic rezident, Ziarul de Iași a aflat că acesta suferea de o afecțiune medicală pre-existentă care i-a grăbit sfârșitul, dar nu am reușit să obținem oficial o cauză a morții.

În cazul tânărului din Botoșani, inițial era suspectat infarctul drept cauză a morții, primele rezultate ale autopsiei au arătat leziuni la nivel pulmonar, care puteau fi produse în urma unor infecții respiratorii severe.

Tânărul a fost găsit în camera sa, acasă, încercând să deschidă geamul, simțind, cel mai probabil, că nu mai poate respira.

Citește și: Ce pățesc medicii rezidenți când intră în sala de operații? Unii se sperie tare și vor să renunțe

Șefa Institutului de Gastroenterologie, prof. dr. Anca Trifan a recunoscut că este un mediu de lucru în care „se muncește groaznic de mult”. 

„Pe noi ne tulbură foarte, foarte tare această tragedie. Voi încerca să identific dacă este o cauză de stres suplimentar, dar stresul e în fiecare secundă. La Gastroenterologie mai mult, fiindcă e un număr mult mai mare de pacienți față de alte secții din spital.

Așa este dintotdeauna și e în toate spitalele din țară. Ne intimidează pe toți – cât mai putem pune pe cineva la muncă, mai mult sau mai puțin, după ce s-a întâmplat?”, a declarat dr. Anca Trifan pentru „Ziarul de Iași”.

Doi medici rezidenți au murit la două săptămâni distanță. ”Obligat să stai 32-34 de ore treaz” - Foto: captură Ziarul de Iași

Dr. Luca se pregătea de nuntă

„Este un mediu în care se muncește groaznic de mult. El nu se simțise bine, a făcut un CT și niște analize, în urmă cu o lună, avea niște mici probleme medicale, nu a spus nimănui, poate doar șefului lui direct, eu am aflat ieri (n.red. – duminică, 13 aprilie).

Era un băiat tânăr, părea sănătos, se pregătea de nuntă, probabil nu se simțea bine, avea ceva. Avea un coleg de apartament cu care s-a văzut vineri, care a plecat la Roman. Acum, ce s-a întâmplat până duminică…”, a declarat dr. Anca Trifan.

Ce știm însă aproape sigur: atât Emanuel Mirel Luca cât și colegii săi de pe secție au avut în ultimele luni atât gripă, cât și COVID-19, poate chiar simultan.

Au fost teste pozitive în rândul personalului, dar nu au fost cazuri grave: mulți au dus boala pe picioare venind la muncă, încercând să îi protejeze, pe cât posibil, pe cei cu care au interacționat. Dar leziunile pulmonare descoperite la autopsie pot fi asociate cu urmele luptei corpului cu infecții respiratorii grave.

Dr. Anca Trifan a mai menționat că studiază ca, în perioada următoare, să ia mai multe măsuri pentru a evalua încărcarea rezidenților de la Institutul de Gastroenterologie și pentru a vedea ce se poate face pentru evaluarea stării acestora de sănătate.

Medici rezidenți: ”Suntem munciți pe brânci, nu suntem ascultați”

Pe de altă parte, pe rețelele de socializare unele persoane se discută despre munca în acest spital. 

Medicii rezidenți spun că li se dă foarte mult de muncă - Foto: Freepik (rol ilustrativ)

 „Suntem munciți pe brânci, nu suntem ascultați, când cere ajutorul că avem prea multă treabă nu ne ia nimeni în seamă”, se menționează într-unul dintre aceste mesaje.

Citește și: Un medic rezident întors din Irlanda își publică fluturașul de salariu din România. Cât câștigă

Rezidenții se plâng de faptul că ajung să facă inclusiv activitățile pe care ar trebui să le facă personalul medical auxiliar sau chiar referenții medicali.

”De la condicile pacienților, la buletine de analize, EKG-uri, externări, semnături cu cardul de sănătate, certificate de deces, concedii medicale etc. Toate elaborate și apoi introduse în sistem.

După o anumită oră, brancardierii nu mai sunt la spital și tot ce e de dus la CT (prin curtea spitalului, de urcat dealul de la Spiridon cu tărgile cu pacienții) sau transfer la alte specializări, tot rezidenții le fac.

La ambulatoriul de gastroenterologie, unde sunt peste 100 de pacienți pe zi, tot rezidenții se ocupă de avize pentru pacienți, analize, treaba pe clinică și pacienții internați.

Asistentele țipă la rezidenți, comentează când le pui să facă până și chestii elementare sau când le rogi să sune un brancardier să trimită pacientul la o explorare.

Gărzile sunt de 24 de ore, a doua zi ești la program, obligat să stai 32-34 de ore treaz și să fii la fel de forjat și să dai același randament”, mai comentează utilizatorii pe Reedit.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te