Fostul șef al CFR SA, Constantin Axinia, a fost audiat de același procuror care a audiat-o luni pe fosta șefă a Tarom, Mădălina Mezei, potrivit G4media.
Axinia, fostul șef al CFR SA schimbat săptămâna trecută de Consiliul de Administrație controlat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns marți dimineață la DNA. El a declarat că este audiat de procurori în condițiile în care a fost schimbat pentru că ar fi refuzat să semneze contractul de modernizare a tronsonului de cale ferată Braşov-Sighişoara deoarece acesta este contestat în instanță.
”Sunt chemat în calitate de martor, e legat și de plecarea mea, am primit un telefon de la DNA săptămâna trecută în care am fost invitat aici în calitate de martor”, a spus Axinia, care a spus că nu a semnat contractul pentru că ”era riscant pentru companie și pentru mine”. Întrebat dacă destituirea de la CFR are legătură directă cu nesemnarea contractului, Axinia a spus ”posibil”.
Potrivit clubferoviar.ro, fostul director al companiei de infrastructură feroviară, Constantin Axinia, a acuzat că a fost schimbat din funcție deoarece a refuzat semnarea contractului cu asocierea RailWorks, deși chiar el a admis că din punct de vedere legal putea face acest lucru.
“Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.red.) mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, potrivit clubferoviar.ro.
Axinia a fost înlocuit în fruntea CFR SA de Marius Chiper. Cu o zi înainte de schimbarea din funcție a lui Constantin Axinia, ministrul Răzvan Cuc se arătase nemulțumit că acesta nu a reușit restructurarea companiei de stat în termenul stabilit și declarase: „Nu-l înlocuiesc eu, Consiliul de Administraţie îl înlocuieşte”.
Constantin Axinia a declarat, însă, potrivit Hotnews.ro, că motivul demiterii sale este refuzul de a semna un contract de investiţii în valoare de sute de milioane de euro.