Doza a treia crește de peste zece ori numărul de anticorpi, la șase luni de la rapel (studiu)

DE Daniel Toșa | 22.11.2021 - 12:12
Doza a treia crește de peste zece ori numărul de anticorpi, la șase luni de la rapel (studiu)/FOTO: Unsplash
Doza a treia crește de peste zece ori numărul de anticorpi, la șase luni de la rapel (studiu)/FOTO: Unsplash

Așa numita doză booster sau doza a treia crește de peste zece ori numărul de anticorpi protectivi față de valorile înregistrate la șase luni de la rapel, având o eficiență foarte ridicată în fața formelor severe de Covid-19, arată un studiu realizat în România de Medlife.

SHARE

După ce a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 la 10 zile, 3 luni și 6 luni de la rapel, MedLife continuă demersul de cercetare și anunță rezultatele preliminare privind evoluția titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin. În această etapă, specialiștii diviziei de cercetare au analizat un eșantion de 248 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer BioNTech, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.

  • 99% din persoanele vaccinate cu doza a treia a vaccinului împotriva COVID-19 prezintă un titru de anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală.
  •  Conform datelor analizate, eficiența celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferențe majore între segmente.
  •  După ce titrul de anticorpi scade, în medie cu 78%, în interval de 6 luni de la administrarea rapelului, doza a treia readuce titrul de anticorpi la cote înalte, depășind de aproape trei ori valorile maxime înregistrate la 10 zile de la rapel.

Citește și: OMS, „îngrijorată” de răspândirea COVID în Europa: 500.000 de decese ar putea surveni până în martie

  •  Valoarea medie a titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin este 2767 AU/ml, în timp ce la 10 zile de la rapel valoarea medie a titrului de anticorpi era de 1050 AU/ml.

În etapa anterioară a studiului, echipa de medici MedLife anunța că titrul de anticorpi scade în interval de 6 luni de la efectuarea schemei complete de vaccinare (administrarea a două doze), 78% din eșantionul studiat prezentând un titru de anticorpi protectivi după acest interval de timp. În schimb, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.

Conform datelor analizate, eficiența celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferențe majore între segmente. Mai mult decât atât, inclusiv procentul persoanelor din categoria 51 – 70 ani, care prezentau într-o proporție mai mică, de 71%, anticorpi cu titru protector la 6 luni de la rapel, a crescut semnificativ după administrarea boosterului, până la aproape 100%.

Citește și: Ce-l recomandă pe Cseke să fie ministru la Sănătate și Dezvoltare: manager de petshop și florărie

Analizând în comparație cu etapele anterioare ale studiului, se observă o evoluție importantă a titrului de anticorpi după administrarea dozei 3 de vaccin, valoarea medie înregistrată fiind de 2767 AU/ml. Astfel, după booster, valoarea medie a titrului de anticopi este de 2,5 mai mare față de valoarea medie înregistrată la 10 zile după cea de-a doua doză (1050 AU/ml) și de peste 10 ori mai mare față de valoarea medie la 6 luni post-rapel (233 AU/ml), potrivit Digi24.

"Ne aflăm într-o etapă preliminară, însă chiar și așa, rezultatele obținute confirmă încă o dată utilitatea și eficiența dozei a treia în creșterea nivelului de anticorpi. Vorbim de un procent de 99% al persoanelor care au dezvoltat un titru protectiv de anticorpi anti-Spike după cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce înseamnă că, față de intervalul 6 luni post-rapel, avem cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mulți oameni care au o rezistență mai mare împotriva formelor grave de boală. De asemenea, faptul că boosterul crește de peste 10 ori numărul de anticorpi este o altă premisă favorabilă, cu potențial pe termen lung. Rămâne de văzut și de analizat dacă odată atinse aceste valori maxime ale titrului de anticorpi se va păstra același ritm de scădere ca în intervalul 6 luni după a doua doză sau dacă ritmul va încetini, imunizarea, fiind astfel asigurată pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în științe medicale, MedLife.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te