EXCLUSIV Clotilde Armand, amendată de Garda de Mediu cu 320.000 lei pentru gunoiul din Sectorul 1

DE Petru Zoltan | 10.08.2021 - 15:33
Clotilde Armand, amendată de Garda de Mediu cu 320.000 lei pentru gunoiul din Sectorul 1/FOTO: Facebook/Clotilde Armand
Clotilde Armand, amendată de Garda de Mediu cu 320.000 lei pentru gunoiul din Sectorul 1/FOTO: Facebook/Clotilde Armand

Amenda i-a fost dată lui Armand de Garda Națională de Mediu, instituție condusă de colegul ei de partid, comisarul general Octavian Berceanu. Compania Romprest, titularul contractului de salubrizare la nivelul Sectorului 1, a fost amendată cu 70.000 lei pentru levigatul scurs.

SHARE

Sectorul 1 a fost transformat într-o groapă de gunoi urbană în mandatul de primar al lui Clotilde Armand, de la USRPLUS, formațiune politică condusă provizoriu de vicepremierul Dan Barna și europarlamentarul Dacian Cioloș. Motivul? Războiul dintre Clotilde Armand și compania Romprest a plecat de la factura nr. 5-0002854/16.11.2020, factură recepționată de Primăria Sectorului 1, dar contestată de primar pe motiv că ar fi fost umflată.

Acuzațiile primarului Clotilde Armand se bazau pe neregulile constatate în Nota de raport nr. 37031/04.12.2020, document întocmit de Poliția Locală a Sectorului 1. De aici a început un întreg scandal de durată. Singurele victime în acest război au fost locuitorii Sectorului 1, care s-au trezit cu munți de gunoaie de străzi. În urma detonării acestei bombe ecologice, Sectorul 1 s-a umplut de șobolani și gândaci, motiv pentru care sănătatea publică a fost pusă în pericol.

Amenzi de 360.000 lei de Garda Națională de Mediu

Garda Națională de Mediu, condusă de comisarul general Octavian Berceanu, a fost nevoită să amenze de patru ori Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, pentru munții de gunoaie abandonați pe străzi.

La solicitarea Newsweek România, Garda Națională de Mediu a transmis că „în luna martie au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 160.000 lei pentru neluarea măsurilor de salubrizare a razei teritorial administrative a Sectorului 1, conform OUG nr.195/2005, privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare. (...) În luna iunie 2021 au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 160.000 lei”.

Tot pentru că primarul Clotilde Armand nu a luat măsuri de salubrizare. În total, Primăria Sectorului 1 va plăti amenzile cumulate de 320.000 lei din banii locuitorii Sectorului 1.

Newsweek România a cerut un punct de vedere de la Primăria Sectorului 1, respectiv de la purtătorul de cuvânt al primăriei, Ionel Stoica, dar documentul nu a fost transmis până la publicarea materialului.

70.000 lei, amendă pentru Romprest

Garda Națională de Mediu a amendat cu 70.000 lei compania și Romprest, cea care se ocupă cu colectarea gunoiului din Sectorul 1. Motivul? „Pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu (scurgere de levigat din autogunoiere/depozitare necorespunzătoare deșeuri) conform OUG nr.195/2005, privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare”, conform unui răspuns transmis de Garda Națională de Mediu la solicitarea Newsweek România.

Romprest Service SA a fost înființată de controversatul afacerist Florian Walter (decedat), dar în prezent cel mai mare acționar este firma canadiană Detaco LTD, controlată de Alexandru Cosmin Walter, fiul controversatului afacerit. După moartea lui Walter, fiul său a decis să fie reprezentat în Consiliul de Administrație de Beniamin Cioantă Păcuraru, ginerele lui Maricel Păcuraru, un alt afacerist controversat și patronul televiziunii Realitatea Plus. Printre acționarii firmei se mai află Europrest Invest (30%), Premium Management Team (13,7641%), Compania Națională Aeroporturi București (10%) și Firstcom LLC, controlată de Marian Măgureanu (decedat).

Ce amenzi a primit Brai-Cata?

Pentru a colecta 100 de tone de gunoi din Sectorul 1, edilul Clotilde Armand a angajat firma Brai-CATA, care i-au avut asociați pe mai mulți italieni controlați de temuta organizație mafiotă Cosa Nostra. Compania este deținută în prezent de Constantin Petrescu, un afacerist care l-a avut printre angajați la firma de gunoi pe actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Conform Gărzii Naționale de Mediu, compania Brai-CATA, filiala Timiș, a fost amendată cu 10.000 lei pentru nerespectarea transportului de deșeuri periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. Filiala din Brașov a fost amendată cu 7.500 lei pentru că avea o gestiune a deșeurilor incompletă. Anul trecut, tot filiala din Brașov a Brai-CATA a fost amendată cu 100.000 lei pentru nerespectarea condițiilor impuse în Autorizația de mediu, de a nu depozita în exteriorul halei deșeuri menajere și reciclabile.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te