Ioana Timofte, directoarea Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), este cercetată de DIICOT pentru delapidare.
Ea este nepoata fostului șef al SRI, Radu Timofte.
Aceasta, dar și alți funcționari din cadrul companiei pe care o conducea, și-au însușit bani din firmă. Anchetatorii vorbesc despre o grupare infracțională. Membrii rețelei au pus la cale 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile).
Ioana Timofte, directorul unei companii de stat, cercetată pentru delapidare
”La data de 24.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din țară, efectuează 39 percheziții domiciliare, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.
În cauză s-a reținut că, în cursul lunii mai 2020, funcționari din cadrul C.N.C.I.R. S.A. (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei) au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de delapidare (însușirea unor sume de bani din patrimoniul companiei)”, a transmis DIICOT.
Cum fraudau licitațiile
”În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au profitat acestora.
Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziții fictive de bunuri de la societăți controlate de membrii grupului infracțional/persoane care au aderat la grupul infracțional/persoane apropiate de membrii grupului infracțional, prin atribuire directă în platforma SEAP.
Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziții a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghișeele unităților bancare și distribuite ulterior între membrii grupului infracțional organizat.
Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziționate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unitățile subordonate - Sucursale regionale și Puncte de lucru teritoriale.
În această modalitate, grupul infracțional organizat, care a acționat din mai 2020 până în prezent, a reușit delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile)”, a mai transmis DIICOT.
Cine este directoarea de la stat anchetată pentru delapidare
Surse Newsweek spun că este vorba despre Ioana Timofte, directoarea de la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), a dat lovitura în 2022: și-a luat un penthouse de 260 mp. În extrasul de la Cadastru, locuința este descrisă ca având „4 camere și 4 terase”.
Ea este nepoata fostului șef al SRI, Radu Timofte.
Anul trecut, presa scria despre ea că are un venit de 11.000 de euro.
În 2022, ea a cumpărat penthouse-ul în luna mai anul acesta în același bloc nou din Băneasa, pe Bd. Ion Ionescu Dela Brad, unde mai are două apartamente uriașe: unul de 178 mp și altul de 112 mp. Averea Ioanei Timofte, făcută doar din diverse sinecuri la stat, o depășește pe a multor antreprenori de top din economia privată: valoarea celor trei apartamente din nordul Bucureștiului este de peste 1 milion de euro, potrivit 60.m.ro.
Aceasta a rămas în funcție în timpul tuturor guvernărilor: PSD, PNL, PNL-USR-UDMR, PSD-PNL-UDMR.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii 19 persoane.
Acțiunea este realizată împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din țară, precum și al jandarmilor din cadrul B.S.I.J. și al structurilor Jandarmeriei Române din țară.
Pe parcursul urmăririi penale a acordat sprijin de specialitate D.G.A.F.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală și Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.