Familia care ne dezbină - Ortodoxia, cea mai eficientă armă a lui Putin în România

Anul trecut, la sfârșitul lunii octombrie, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a venit în vizită în România, pentru prima dată din 1962 încoace. Oficial, Patriarhul Kirill a venit să participe la un eveniment teologic la București. Vizita la București a făcut parte din strategia pe termen lung a Kremlinului de a folosi Biserica Ortodoxă Rusă ca pe o unealtă a puterii soft a Moscovei, prin care Rusia să-și extindă influența, într-o regiune a globului, Europa de Est, care împărtășește aceeași credință creștină. Pe cea ortodoxă.

Vizita lui Kirill a fost cu atât mai importantă, cu cât percepția Rusiei în opinia publică românească este negativă. Practic, ortodoxia este printre puținele punți comunicaționale între cele două țări, ce pot fi exploatate, cu scopul reducerii acestor resentimente.

Conceptul de „soft power“ („putere neagresivă/moale“) a fost creat de Joseph Nye la sfârșitul anilor 1980. El descrie modul în care țările din epoca modernă încearcă deseori să atingă obiectivele politicii externe prin persuasiune, în loc să exercite metode tradiționale de constrângere, militară sau economică.

„Pentru Kremlin, Biserica Ortodoxă Rusă este o forță capabilă să schimbe atitudinile și să transforme în ultimă instanță cadrul geopolitic european post-comunist în avantajul Rusiei“, scrie publicația electronică World Affairs
(www.worldaffairsjournal.org).

Falii între Est și Vest

Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a derulat numeroase acțiuni pentru a submina unitatea europeană și NATO, pentru a stabili o ordine mondială multipolară, care să respecte aspirațiile Kremlinului de a-și asigura dominația permanentă în țară și de a-și extinde influența în străinătate.

Pentru a atinge aceste obiective, Kremlinul încearcă să creeze și să exploateze falii care separă Europa Răsăriteană de cea Occidentală. Conservatorismul ortodox- cu opoziția sa față de feminism, minorități sexuale, secularism, devine astfel instrumentul perfect, arma eficientă de luptă împotriva „Occidentului decadent“. Teza principală este aceea că ortodoxia creștină este fundamental incompatibilă cu modelul social- liberal al Occidentului.

Propaganda rusească nu s-a sfiit să rostogolească mesaje virulent anti-occidentale și anti-americane. Teza „Occidentului decadent“ a fost adoptată cu aproximativ un deceniu în urmă. Din acel moment, figuri publice din Rusia, printre care liderii politici, diplomați, din mediul academic și reprezentanți ai Biserici, au diseminat acest discurs, inclusiv în manualele școlare.

El a fost ulterior exportat în țările est-europene. Consecința? Din 2012 încoace, organizații similare cu Coaliția pentru familie din România au apărut în Croația, Slovenia, Polonia, Bulgaria, Georgia, Ungaria.

„Misiune spirituală“…

Vladimir Putin își asumă în mod deschis rolul de apărător al valorilor creștine tradiționale și al identității rusești. El citează frecvent din Ivan Ilin (1883-1954), un important filosof politic și religios rus, care a scris că Rusia are o misiune spirituală unică printre națiunile euroasiatice. Ulterior, teoria sa a devenit baza multor linii propagandistice anti-occidentale contemporane ale Moscovei.

Rolul de apărătoare a valorilor creștine tradiționale, pe care Rusia și l-a asumat de la sine putere, este bine primit de preoții ortodocși români, precum și de unele cercuri conservatoare din Europa de Est. Îngrijorarea este că Vestul a răsturnat definiția familiei tradiționale și a încălcat principiile morale creștine. O îngrijorare împărtășită de enoriași. Bunăoară, Biserica Ortodoxă Română a adunat peste 3 milioane de semnături în sprijinul referendumului care definește căsătoria drept uniunea „între bărbat și femeie“. Un indiciu că, în Europa de Est, valorile sociale conservatoare au un larg sprijin popular.

…inclusiv în România

În aprilie 2017, un alt eveniment s-a înscris în seria eforturilor Rusiei de a își îmbunătăți imaginea în rândul opiniei publice din România, prin intermediul ortodoxiei.

Aleksandr Dugin, influentul filosof și ideolog al Kremlinului, a efectuat un turneu pe la mănăstirile din Moldova, prilej cu care a răspândit mesajele Bisericii Ortodoxe Ruse.

Vizitele lui Dughin nu ar fi posibile fără aprobarea tacită a Mitropoliei Moldovei. În plus, există informații certe că opiniile lui Dughin despre rolul și misiunea Bisericii Ortodoxe Ruse sunt primite în mod favorabil de foarte mulți călugări și preoți români, în special din zonele rurale.

Pentru Kremlin, Biserica Ortodoxă Rusă este un instrument de putere eficient, care se alătură altor instrumente de influență: mass-media de stat (inclusiv Russia Today și Sputnik), războaie informaționale cibernetice și digitale, legături de afaceri și financiare etc.

Promovarea unei agende sociale progresiste de către Bruxelles, considerată ofensatoare de mulți cetățeni ai Europei de Est, a permis Bisericii Ortodoxe Ruse, în tandem cu Kremlinul, să întărească legăturile dintre Moscova și țările din regiunea noastră și, implicit, să exploateze diviziunile sociale, culturale și religioase. „Pe măsură ce tensiunile cresc în UE, Vladimir Putin va avea o mulțime de oportunități de a amplifica aceste diviziuni, în conformitate cu obiectivul său de a submina legăturile europene și transatlantice“, mai scrie World Affairs.

Cum este legiferat în Europa parteneriatul gay

Țări care recunosc căsătoria gay, din anul: Austria (2019); Belgia (2003); Danemarca (2012); Finlanda (2017); Franța (2013); Germania (2017); Islanda (2010); Irlanda (2015); Luxemburg (2015); Malta (2017); Olanda (2001); Norvegia (2009); Portugalia (2010); Spania (2005); Suedia (2009); Marea Britanie (2014).

În unele țări sunt acceptate în paralel și alte tipuri de parteneriate.

Țări care recunosc căsătoriile gay încheiate în străinătate, din anul:

Armenia (2017); Estonia (2016).

Constituția interzice căsătoriile gay.

Țări care recunosc alte tipuri de parteneriat, din anul: Andorra (2005); Croația (2014); Cehia (2006); Cipru (2015); Grecia (2015); Ungaria (2009);
Italia (2016); Liechteinstein (2011); Slovenia (2006); Elveția (2007).

Țări care acceptă parteneriatul gay neoficializat, din anul:
San Marino (2012); Polonia (2012).

Țări care nu recunosc căsătoria gay: Albania; Bosnia și Herțegovina; Macedonia; Monaco; România; Rusia; Turcia; Vatican.

Țări care interzic căsătoria gay prin constituție, din anul: Armenia* (2015); Belarus (1994); Bulgaria (1991); Croația** (2013); Georgia (2018); Ungaria** (2012); Letonia (2006); Lituania (1992); Moldova (1994); Muntenegru (2007); Polonia (1997); Serbia (2006); Slovacia (2014); Ucraina (1996).

*) Căsătoriile încheiate în străinătate sunt recunoscute

**) Alte tipuri de parteneriate sunt permise