Florin Cîțu, despre incendiul din Ploiești: Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical

DE Edi Neagu | 11.11.2021 - 10:03
Al cincilea incendiu într-un spital Covid. FOTO: ISU Prahova.
Al cincilea incendiu într-un spital Covid. FOTO: ISU Prahova.

Spitalul din Ploiești nu ar fi avut autorizație de funcționare, însă ISU Prahova nu confirmă informația.

SHARE

Premierul interimar Florin Cîţu a transmis, joi, condoleanţe familiilor victimelor incendiului de la spitalul din Ploieşti, precizând că, din cauza valului 4 al pandemiei de COVID-19, România se confruntă cu o suprasolicitare a sistemului medical, iar "singura soluţie" pentru reducerea presiunii de pe unităţile medicale este vaccinarea.

"Din păcate, astăzi a avut loc un incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti, la o secţie suport COVID-19. Doi pacienţi au murit, iar o infirmieră a suferit arsuri. Transmit condoleanţe familiilor celor doi pacienţi. Infirmiera este transferată la Spitalul Floreasca, unde va fi tratată. A fost activat planul roşu, am fost în permanentă legatură cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru a mă asigura că avem locuri pentru pacienţi, 15 dintre ei au fost transferaţi. Vom vedea care este cauza incendiului, o anchetă a început", a afirmat Cîţu, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Guvernului.

CITEȘTE ȘI: Percheziții la gruparea de interlopi care cerea taxă de protecție de la dezvoltatorii imobiliari

El a precizat că a solicitat ca toate spitalele să fie pregătite pentru valul 4 al pandemiei.

"Astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete! Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalaţiile de oxigen să fie controlate. Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4 şi toţi cei implicaţi trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru siguranţa pacienţilor! Şi repet: singura soluţie prin care putem lua presiunea de pe spitale este să ne vaccinăm în continuare", a adăugat premierul interimar.

Citește și: VIDEO Boloș, ex-ministru al Fondurilor Europene: Sunt două cauze ale unui eșec al PNRR până în 2026

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care este unitate suport COVID, iar doi pacienţi au decedat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te