Exercițiul „Breeze 22” se desfășoară în apele teritoriale ale Bulgariei, în apele internaționale ale Mării Negre și în portul Burgas, iar din partea Forțelor Navale Române vor fi prezenți peste 300 de marinari militari.
La ediția din acest an a exercițiului, participă capabilități navale și aeriene, precum și ofițeri de stat major din Albania, Belgia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia și Statele Unite ale Americii.
Obiectivul principal al exercițiului multinațional „Breeze 22” este consolidarea interoperabilității, la nivel tactic, între personalul naval și unitățile participante, prin exersarea procedurilor operaționale de război convențional și neconvențional și de combatere a amenințărilor asimetrice.
Scenariul fictiv al exercițiului este adaptat la noile provocări geostrategice și prevede răspunsul unei forțe multinaționale la o criză geopolitică apărută în regiune. Acesta cuprinde acțiuni în toate mediile de luptă, inclusiv împotriva amenințărilor hibride, pentru a întări capacitatea de apărare a graniței estice a NATO.
Citește și: VIDEO Guvernul de la Budapesta crește impozitele pentru comercianți. Mii de oameni, în stradă
Prin misiunile executate, militarii din Forțele Navale Române contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României și la îndeplinirea obiectivelor din Strategia Națională de Securitate.