A fost cel mai prolific compozitor interbelic. Cine nu i-a auzit măcar o dată romanțele "Balada crucii de mesteacăn", "Barcarola", "Îți mai aduci aminte, doamnă?" ori "La umbra nucului bătrân".
Sau tangourile "Iubesc femeia", "Adio doamnă", "Nunuța", "Pe boltă când apare luna", "Pentru tine am făcut nebunii" ori valsurile "Margaritta" și "Plîns de țigan".
Cel mai prolific compozitor interbelic, frumos, adorat
În grădinile de vară ale Bucureștiului interbelic, răsunau șlagărele sale de pahar: "Mă dusei la Maglavit, să mă vindec de iubit", "Bea nașu' cu fină-sa" ori "Suflecată pân' la brâu".
Autorul acestor melodii și versuri de neuitat a fost Ionel Fernic, „talentat actor și poet, aprig jurnalist și un temut pamfletar, pianist frenetic, vajnic cupletist, subtil prozator, regizor și director de teatru de amatori, abil organizator de spectacole, parașutist și aviator sportiv”, după cum scrie biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro.
Născut la cumpăna dintre două secole, în 1901, la Târgoviște, într-o familie de condiție medie, își va petrece copilăria și adolescența la Galați.
Cursul primar l-a urmat la "Școala Evanghelică Lutherană", unde ajunsese dintr-un capriciu al mamei sale, în București, apoi la liceul "Vasile Alecsandri" din Galați, perioadă în care devine elevul profesorului de pian Theodor Fuchs.
Acesta - invitat în țară de maestrul George Enescu și stabilit la Galați - i-a descoperit lui Fernic talentul pentru muzică și compoziție.
A luat lecții de pian, chitară, armonie și compoziție în casa profesorului Fuchs, unde a cântat și prima sa piesă (în 1919), romanța "Cruce albă de mesteacăn" ("Balada crucii de mesteacăn", pe versuri de Arthur Enășescu).
Pasiunea pentru aviație, „adevărata dragoste”
Tot din această perioadă a început să se manifeste și dragostea sa pentru aviație, stimulată de vărul său George Fernic, care avea să dispară în mod tragic, în timpul unui miting aviatic desfășurat la Chicago (în anul 1930).
Părinții lui Ionel l-au îndrumat către muzică - deși, tatăl, pentru a-i continua profesiunea și l-ar fi dorit inginer.
Dar el s-a înscris la secția de artă dramatică a Conservatorului din București (clasa de actorie a maeștrilor Ion Soreanu și Aristide Demetriad).
Nu-l atrag prea tare aceste cursuri (pe care le încheie în 1924, cu toate că intrase primul și devenise, doar după trei luni, bursier al Teatrului Național, avînd parteneri nume mari ale scenei: Ion Manolescu, Mișu Fotino, Nicolae Bălțățeanu, Aristide Demetriad.
În 1925 începe armata la "Școala de ofițeri de rezervă de infanterie" din Ploiești, unde va rămîne un an și jumătate, ca ofițer T.T.R.-ist, perioadă în care avea să zboare pentru prima oară, ca pasager.
La puțin timp după terminarea armatei revine la Ploiești fără nici un sfanț în buzunar.
A scos o gazetă satirică în camera în care stătea cu chirie
Își face veacul la plăcintăria-bodegă a grecului Kalderimis, pentru că putea mînca și bea pe datorie. În camera în care stătea cu chirie, scoate "Să nu te superi că te-njur", un periodic satiric.
După doi ani în care revista s-a bucurat de succes - "banii curgeau și crâșmarii se bucurau" -, tirajul cade și gazeta moare.
Fără bani puși deoparte, Fernic riscă și își tipărește pe datorie volumul de schițe "Misterele de la Mizil", 1927, apoi unul de versuri ("Prăpăstii", 1928), de pe urma cărora scoate bani buni.
Fire boemă, cheltuitor peste măsură, apucă doar să-și achite datoriile și, iar rămâne fără bani. Acesta este momentul când se apucă de compus temeinic, ca să-și asigure traiul.
În 1931 scrie "Minciuna", primul său tango, și „Pe boltă până apare luna”, o adaptare a unei piese franţuzeşti.
În doar câţiva ani de carieră muzicală, Fernic a compus peste 400 de şlagăre și, cu rare excepții, textele și le scria sigur.
Bucureștiul îi cade la picioare
În scurt timp, a devenit cel mai bine plătit compozitor. Era în culmea gloriei. Avea tot ce-și putea dori: bani, vin, femei. Devenise celebru.
În anii ʼ34-'35 se mută în București, care îi cade la picioare.
Piesele sale erau cîntate de orchestre conduse de Grigoraș Dinicu, Petrică Moțoi, Ionescu-Găină, frații Victor și Nicușor Predescu și de interpreți notorii: Cristian Vasile, Titi Botez, Zavaidoc, Ion Luican, Dorina Drăghici, Ioana Radu, Gică Petrescu, în marile localuri ale vremii - "Trocadero", "Mon Jardin", "Lido", "Gambrinus", "Carul cu bere", "Roata lumii", "Grand".
Se căsătorește cu Nunuța Morțun, fiica celebrului actor Ion Morțun, de care, apoi, divorțează. Vor rămâne două superbe romanțe, marcînd aceste momente: "Nunuța, numai tu" și "Adio, doamnă".
Romantic incorigibil, se va mai căsători de două ori. Și va divorța.
În paralel, urmează cursurile școlii de pilotaj de la Băneasa, pe care le încheie în 1935, primind brevetul de "pilot de turism și sport", dovedind o conștiinciozitate remarcabilă, observată de instructori și colegi, cu totul contrară firii sale visătoare.
Între 1935 și 1938 își dedică, practic, întreaga viață aviației și parașutismului, fiind unul dintre primii sportivi români în domeniu.
Tributul final, plătit „oceanului de azur"
"Este divină și fantastică această călătorie în misterioasa tăcere a oceanului de azur", scrie despre salturile cu parașuta.
Este prezent la cele mai importante mitinguri aviatice, chiar dacă la ultimul la care a participat, Meetingul ARPA" - Ismail, 4 octombrie 1936, s-a accidentat grav, în urma unui salt cu parașuta fracturându-și un picior.
A continuat să piloteze.
Ca o recunoaștere a întregii sale activități sportive, este numit directorul școlii de pilotaj de la Cernăuți.
În urma performanței sale aviatice în care a traversat munții pe ruta București Băneasa - Brașov și retur, a fost decorat cu una dintre cele mai importante distincții ale vremii, "Virtutea Aeronautică de Aur", conferită de însuși Regele Carol al II-lea.
A venit însă, acea fatidică zi de 22 iulie 1938, cînd avionul de pasageri al companiei poloneze LOT, venind dinspre Varșovia, a făcut escală la Cernăuți, în drum spre București.
Cum toate locurile erau ocupate și cum Fernic trebuia să ajungă urgent în Capitală (unde urma să participe la funeraliile Reginei Maria), un bun prieten - Lelius Popescu, avocat al Direcției Aviației Civile - îi cedează locul său din avion.
La cîteva minute după decolare, între Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, avionul se zdrobește în pădurea Negrileasa din apropierea satului bucovinean Stulpicani.
N-a existat nici un supraviețuitor.
„Toţi cei 14 călători, cari se aflau pe avion, erau morţi. În vreme ce erau aşteptaţi să sosească la Bucureşti, trupurile lor atârnau prin vârfurile brazilor sau zăceau frânte în bucăţi printre pietri şi sfărâmâturi de avion” scria ziarul „Unirea Poporului” în ediţia din data de 31 iulie 1938.
Rămăşiţele lui Ionel Fernic au fost incinerate la Crematoriul din Bucureşti. Mii de oameni au luat parte la tristul eveniment, prietenii din lumea muzicală cântându-i piesele, în timp ce amicii săi aviatori au făcut o demonstraţie de zbor deasupra Bucureştiului.
S-au emis mai multe ipoteze legate de acest inexplicabil și tragic accident, inclusiv și aceea a unui posibil atentat, fiind invocată în acest sens prezența la bordul aeronavei a atașatului militar al Japoniei la Varșovia.
Cum a fost considerat „călător clandestin”, nefiind pe lista de pasageri, familia nu a primit despăgubiri de la compania poloneză, și nici prietenul său, care era pe listă, dar era în viață.
