Lungimea străzii modernizate este de 561,53 de metri, iar lucrările au constat în: amenajare canal deversor cu saltele și gabioane; canalizare pluvială; guri de scurgere cu depozit; sistem rutier pe zona carosabilă; sistem rutier pe trotuare; montarea bordurilor prefabricate; execuție zid de sprijin; marcaje și montaj indicatoare pentru siguranța circulației.
Citește și: 16 oameni aflați la o nuntă au murit după ce au fost loviți de fulgere, în Bangladesh
Potrivit site-ului Primăriei Pitești, valoarea contractului a fost de 1.787.813,64 lei, TVA inclusă, iar perioada de execuție a fost de cinci luni.
La „marea” inaugurare au participat primarul Cristian Gentea, viceprimarul Gelu Tofan, reprezentanți ai Direcției Tehnice, ai Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Pitești, reprezentanți ai ADP, dar și ai Inspectoratului de Stat în Construcții, doi specialiști în construcții – specializarea Drumuri, reprezentanții deținătorilor de rețele – Termo Calor, Distrigaz, Apă Canal.