Un autoturism a luat foc, sâmbătă seara, pe autostrada A1 Deva-Sibiu, fiind distrus în proporţie de 80%, cei trei ocupanţi ai maşinii reuşind să scape fără probleme din acest incident, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
La faţa locului au acţionat pompierii militari de la Garda de Intervenţie Dobra, incendiul fiind semnalat la km 395, pe sensul Deva-Sibiu.
Citește și: FOTO Un biciclist de 69 de ani a pierdut controlul ghidonului, s-a înfipt într-un copac și a murit
"Evenimentul a fost anunţat printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La sosirea echipajului de intervenţie maşina era afectată în proporţie de 80%, însă, în scurt timp, pompierii au lichidat incendiul, fără a fi puşi în pericol alţi participanţi la trafic", a precizat sursa citată.
Cele trei persoane care se aflau în autoturism în momentul declanşării incendiului au reuşit să iasă din maşină şi nu au necesitat îngrijiri medicale.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.