Astăzi, 5 iulie 2022, a avut loc recepția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere spații de învățământ și administrative la Grădinița cu Program Prelungit Aripi Deschise” situată în Pitești. Valoarea totală a investiției fiind de 1.187.850,14 lei fără TVA.
Investiția, finanţată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, a vizat extinderea clădirii grădiniței cu un corp cu suprafață construită de 160 mp și regim de înălțime P+2E, refacerea locului de joacă și a trotuarelor adiacente, dotarea spațiilor nou create.
Citește și: Banca Angliei avertizează: „Vine furtuna economică”. Perspectivele la nivel mondial s-au deteriorat
Se asigură astfel desfășurarea în condiții mult mai bune a activităților educaționale, se deschide posibilitatea de a îmbogăți programul cu noi activități și se mărește capacitatea grădiniței de a primi mai mulți copii. Reamenajarea locului de joacă conduce la eliminarea pericolului de accidentare, la îmbunătățirea aspectului și a funcționalității, potrivit agerpress.ro.
Cu toatea acestea, investiția prezintă deja nereguli în amenajarea băilor pentru cei mici, acolo unde Dorel a lovit din nou. Astfel, trei toalete au fost montate în aceeași cameră.