Decizia intră în vigoare duminică, 2 august.
„Au fost stabilite, la propunerea specialiștilor, zonele în care este limitat programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc și altora asemenea, cu scopul limitării răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19).
Aceste zone sunt: județele Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București.
Măsura intră în vigoare începând de mâine, 2 august”, se arată în hotărâre. Restricțiile sunt în vigoare pentru 14 zile.
Barurile, terasele, sălile de jocuri de noroc din zonele desemnate nu se pot deschide mai devreme de ora 6.00 dimineața și nu se pot închide mai târziu de ora 23.00.
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 (1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară
activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară
activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor
alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul
județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul
București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 02.08.2020
orele 12.00, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a
Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Art.2 Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară
activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița,
Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu
se poate prelungi după orele 23.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 02.08.2020
orele 12.00, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a
Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Art.3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Partea I și se comunică
tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.