Incendiu la un uscător de cereale din Insula Mare a Brăilei. Au ars cinci tone de porumb

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 21.12.2020 - 15:00
Pompierii au avut nevoie de câteva ore pentru a lichida incendiul/FOTO: ISU Brăila
Pompierii au avut nevoie de câteva ore pentru a lichida incendiul/FOTO: ISU Brăila

Un uscător de cereale din Insula Mare a Brăilei a fost distrus într-un incendiu provocat din cauza fenomenului de autoaprindere a respectivelor plante, au declarat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), potrivit Agerpres.

SHARE

Potrivit sursei citate, detaşamentul 2 de pompieri Brăila a fost solicitat să intervină cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu care se manifesta la un uscător de cereale din cadrul fermei Lunca, din Insula Mare a Brăilei.

Conform pompierilor, cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost fenomenul de autoaprindere a cerealelor din uscător.

Nu au fost înregistrate victime, în incendiu arzând şi aproximativ cinci tone de porumb boabe.

Este al doilea incendiu care are loc, în doar trei săptămâni, în Insula Mare a Brăilei, primul fiind produs în urma unei explozii care a distrus o instalaţie pentru uscarea lucernei, pusă de curând în funcţiune, conform Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te