”Au fost reţinute si vor fi prezentate în cursul acestei zile, cu propunere de arestare, 8 persoane. Faţă de alte 26 de persoane, s-a dispus control judiciar”, anunţă IPJ Prahova, după ce miercuri au avut loc 60 de percheziţii în Bucureşti şi în opt judeţe, arată news.ro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti, au făcut, miercuri, 61 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoşani, Dolj şi Constanţa, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în fals în înscrisuri, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită şi dare de mită.
Surse din anchetă afirmă că printre liderii grupării s-ar afla Romeo Ursu, cunoscut sub numele de ”Boenică”, cel care a fost dat în urmărire în urmă cu 12 ani, acuzat de înşelăciuni în domeniul imobiliar, el aflându-se în Iordania.
În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Ilfov şi a municipiului Bucureşti, un grup infracţional organizat constituit iniţial din 9 membri (cetăţeni români şi străini), la care ulterior au aderat şi alţi cetăţeni români, grupul fiind profilat pe săvâşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum şi infracţiuni de fals şi de corupţie. Scopul grupului l-a reprezentat obţinerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost şi în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România”, arată DIICOT.
Astfel, persoanele interesate de obţinerea unor permise de conducere puneau la dispoziţia membrilor grupării datele personale, o fotografie şi un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele întocmite fraudulos erau expediate în România, iar cetăţenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de româneşti.
Procurorii spun că suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetăţenii români şi străini implicaţi.