Institutul „Ellie Wiesel” cere schimbarea numelui unei străzi din Iași. „Era militar cu grad mare”

DE Alin Crișan | Actualizat: 27.06.2023 - 21:25
Stradă, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași
Stradă, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași

Consilierii locali se reunesc la finalul săptămânii pentru prima şedinţă ordinară din această vară.

SHARE

Printre altele, plenul va dezbate investiţii de aproape 80 milioane lei, fiind vorba despre proiecte pentru modernizarea unor grădiniţe şi pasajul Socola.

Un alt proiect vizează redenumirea unei străzi din zona Cicoarei: va purta numele reputatului medic ieşean Vasile Costinescu (1943-2014). 

Pe ordinea de zi mai sunt incluse o rectificare bugetară, modificarea Registrului Spaţii Verzi (excluderea unor suprafeţe private), vânzarea unor suprafeţe de teren, aprobarea listei de prioritate ANL (cele destinate închirierii) şi câteva planuri urbanistice zonale: reintră în plen proiectul privind construirea unui magazin Penny Bucium după ce, în luna mai, nu a întrunit necesar de voturi.

Cel mai probabil, la şedinţa de vineri, noul magazin, amplasat peste drum de actualul Lidl, va fi aprobat întrucât a fost completată documentaţia urbanistică.

Modernizarea unei grădiniţe va costa peste 22 mil. lei

Una dintre investiţiile care vor fi aprobate de către plenul Consiliului Local (CL) presupune modernizarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 11. Conform devizului de lucrări, valoarea proiectului se ridică la 22,6 milioane lei (inclusiv TVA). Clădirea este formată din trei tronsoane. „Prin expertiză se recomandă varianta demolării T2 şi T2, consolidarea şi extinderea tronsonului T1”, se precizează în proiectul de hotărâre. Potrivit sursei citate, clădirea existentă va fi recompartimentată şi extinsă astfel încât să fie amenajate 8 săli de grupă, o sală de mese, o sală multifuncţională, spaţii de depozitare, oficiu, vestia cu duş pentru personal, grupuri sanitare pentru copii şi persoane cu dizabilităţi, holuri, vestiar copii, birouri şi cancelarie. Regimul de înălţime al noului corp de clădire este propus cu demisol, parter şi un etaj. „Întregul imobil va fi izolat cu termosistem izolant din vată bazaltică pentru asigurarea eficienţei termice a construcţiei”, se mai arată în proiect. Alţi 2,3 milioane lei vor fi alocaţi pentru reparaţii capitale la Grădiniţa cu program prelungit nr. 14 (corpul B), din Păcurari. Grădinţa deţine spaţiu de 350 mp din iunie 2022, când i-a fost atribuit spre folosinţă de către Primăria Iaşi pentru extinderea activităţilor de învăţământ preşcolar. Anterior, în spaţiul de pe şos. Păcurari nr. 88 a funcţionat un atelier de croitorie.

Tot în zona educaţiei, plenul CL va aproba reabilitarea împrejmuirii de la Grădiniţa „Sf. Sava”, un proiect cu o valoare de peste 300.000 lei. La capitolul investiţii, pe ordinea de zi figurează şi pasajul Socola: în acest caz este vorba despre o clarificare făcută în devizul lucrării (fără schimbarea valorii aprobate anterior) necesară pentru accesarea finanţării în cadrul Programului Naţional de Investiţii (PNI).

În context, amintim că valoarea proiectului este de aproape 52 milioane lei: 37,3 milioane sunt alocaţi prin PNI, iar 14,5 milioane lei reprezintă valoarea finanţată de la bugetul local. Primăria a atribuit recent licitaţia de lucrări, câştigătorul fiind firma Conest.

Institutul „Ellie Wiesel” a solicitat redenumirea unei străzi

În aceeaşi şedinţă, consilierii locali vor efectua o modificare în nomenclatorul stradal. Aceasta a survenit în urma unei solicitări a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”. Este vorba despre strada Erou G-ral Gheorghe Stavrescu (FOTO), din zona Apărătorii Patriei (Cicoarei): Institutul a solicitat ca această stradă să nu mai poarte numele lui Stavrescu.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te