Vicenţiu Alexandru Dobruş, cunoscut ca membru al clanului Spaniolul, s-a ales cu o nouă condamnare. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Constanța la data de 19 septembrie și nu este definitivă. Este vorba de o pedepasă de 2 ani și 10 luni cu executare. Menționăm faptul că, în august anul curent, a mai fost condamnat într-un dosar, tot pentru trafic de droguri.
În dosarul de față, Vicențiu Alexandru Dobruș, zis Țiți, o persoană cu legături în lumea interlopă (după cum au descris-o anchetatorii- n.r.) a fost trimis în judecată, la Tribunalul Constanța, pe 6.08.2021, pentru trafic de droguri.
Citește și: Interlopul Țiți, traficant de droguri, pedepsit cu muncă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii
Însă, el este cunoscut cu antecedente penale, în luna august, tot a anului curent, a mai fost condamnat, în alt dosar, tot pentru trafic de droguri, cu suspendare și 90 de zile de muncă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii de către Tribunalul Constanța, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de stupefiante.
Citește și: VIDEO Interlopul de TikTok Fane Văncică a trezit un bloc întreg pentru că era live și zbiera
Vinde droguri din serele de cannabis
Amintim că, în perioada 21-22 aprilie 2018, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 56 de percheziții, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc (cannabis).
Au fost descoperite 2 culturi indoor de canabis, au fost ridicate sume de bani și droguri, iar 13 persoane au fost reținute. A fost trimis în judecată pe 11.10.2018 și condamnat cu suspendare de către instanța de fond, conform Focuspress.
Bătăi în localuri de lux
Vicenţiu Alexandru Dobruş, cunoscut ca Țiți, este o mai veche ”cunoștință” a oamenilor legii. Dintre ”episoadele” în care și-a făcut intrarea amintim scandalul din zona clubului Fratelli din Mamaia, din anul 2015.
În același an, un alt conflict a fost înregistrat în zona Prefecturii din Constanța, când un bărbat a fost bătut și electrocutat cu un aparat, ajungând, în stare gravă, la spital. Se pare că acest nefericit eveniment ar fi avut loc în urma scandalului de la Fratelli, fiind vorba de o răzbunare.