Ioan Stanomir: Regimul Dragnea - după moţiune

DE Newsweek România | Actualizat: 29.06.2018 - 18:34

Ceea ce era previzibil s-a şi întâmplat, în cele din urmă. În pofida imposturii, a grotescului, a servilismului, cabinetul Dăncilă, expresia instituţională a regimului Dragnea, a supravieţuit moţiunii de cenzură.

SHARE

Exerciţiul parlamentar al opoziţiei a fost unul pur retoric. Ofensiva îndreptată impotriva libertăţilor şi a domniei legii continuă, iar activitatea comisiei Iordache este mai laborioasă şi destructivă ca oricând.

Dincolo de spectacolul unei naţiuni şi al unui stat capturate de o grupare oligarhică al cărei unic scop este menţinerea propriei sale impunităţi, eşecul moţiunii de cenzură este cu atât mai dramatic cu cât el relevă, instituţional, incapacitatea opoziţiei parlamentare de a fi un element de control efectiv al guvernării. Soliditatea, cel puţin aparentă, a regimului Dragnea este direct proporţională cu fragilitatea unei opoziţii care nu deţine nici ponderea numerică şi nici arta politică spre a conta în bătălia de acum.

Căci moţiunea de cenzură de acum ar fi putut avea un sens doar în măsura în care s-ar fi încercat dislocarea unor facţiuni din majoritatea PSD ALDE UDMR. Oricât de dificil ar fi să admitem, în ordine pragmatică, logica moţiunii de cenzură nu este logica alegerilor parlamentare anticipate. 

Strategia nu este aceea de a atinge ţinta ideală, ci aceea, infinit mai modestă, de a înlătura un cabinet, folosind pe toţi cei care sunt , obiectiv, aliaţi de moment. 

Alianţele parlamentare se gândesc având în vedere doar acest considerent- detronarea unui premier. Moţiune de cenzură de zilele trecute a fost una ratată,de vreme ce actul depunerii ei nu a fost dublat de un efort, tenace, de constituire a unei majorităţi anti- Dragnea. Ceea ce opoziţia nu a părut să înţeleagă este că eliminarea cabinetului Dăncilă era imperativul căruia i se subordonau toate acţiunile.


Citiți comentariul integral al lui Ioan Stanomir pe platforma de dezbateri Marginalia

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te