Iohannis: „Aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate”

DE Alin Crișan | Actualizat: 11.12.2023 - 19:15
Iohannis: „Aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Iohannis: „Aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Aderarea României la Spaţiul Schengen, "ar transmite un puternic mesaj de solidaritate şi unitate din partea Uniunii şi ar contribui substanţial la consolidarea securităţii europene", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

SHARE

Aderarea României la Spaţiul Schengen, "ar transmite un puternic mesaj de solidaritate şi unitate din partea Uniunii şi ar contribui substanţial la consolidarea securităţii europene", a spus preşedintele Klaus Iohannis, luni, la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.

Klaus Iohannis a subliniat necesitatea adoptării unei decizii pozitive în acest sens, cât mai curând posibil, arată Administraţia Prezidenţială.

Iohannis: „Aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate”

Preşedintele României a adresat mulţumiri Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE pentru eforturile depuse în avansarea agendei europene pe parcursul semestrului doi din 2023, "într-un context extrem de complex, marcat de numeroase provocări şi crize cu consecinţe semnificative la nivel european şi global".

El a accentuat, în cadrul întâlnirii, importanţa menţinerii unităţii Uniunii Europene în toate acţiunile sale şi a protejării valorilor şi principiilor europene, cu atât mai importante într-un context marcat de continuarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi de criza din Orientul Mijlociu şi alte provocări, precum cele economice, climatice sau migratorii.

Citește și: Implicarea SUA, decisivă pentru „deblocarea” Austriei în problema Schengen. Aderarea, în două etape

În perspectiva discuţiilor de la Consiliul European, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru continuarea sprijinului substanţial din partea Uniunii pentru Ucraina, care trebuie să rămână prioritară în acţiunile UE. În acest sens, s-a pronunţat pentru necesitatea adoptării unui pachet de măsuri şi decizii cuprinzător pentru Ucraina la Consiliul European.

Preşedintele a susţinut necesitatea continuării sprijinului european, al NATO, dar şi la nivel bilateral pentru Republica Moldova, în vederea consolidării rezilienţei acestui stat, puternic afectat de efectele războiului din Ucraina şi de acţiunile destabilizatoare ale Rusiei.

Referindu-se la importanţa continuării procesului de extindere a Uniunii Europene, Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru adoptarea unor decizii istorice la apropiatul Consiliu European în ceea ce priveşte deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

Citește și: CCIR solicită urgentarea aderării României la Schengen pentru facilitarea transportului de mărfuri

Referitor la revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, proces aflat în desfăşurare, preşedintele României a pledat pentru o abordare care să promoveze echilibrul de finanţare între angajamentele deja asumate şi noile priorităţi de pe agenda europeană, şi să nu implice reduceri ale fondurilor pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te