„Hitler a venit la putere pentru că niște nemți erau prea siguri că așa ceva nu avea să se întâmple și o lume întreagă a tăcut și nu și-a dat seama ce se întâmplă, până a fost prea târziu.
Acum se întâmplă ceva mult mai urât și noi stăm parcă mai sedați, mai amorțiți la judecată, mai indiferenți, mai resemnați, avem o pată pe creieri și nu mai suntem treji, dormim amorțiți de televiziuni, frică, deznădejde, lipsă de perspectivă.
Numai nebunii au perspective luminoase, cum aveau torționarii lui Lenin, ai lui Stalin, ai Anei Pauker, pretorienii lui Nero, ideologii de gen actuali, useriștii! via Adrian Cacovean”, a scris judecătoarea Chirilă pe pagina ei de Facebook, redistribuind grupul „Fără botniță, jos dictatura medicală”.
În mod constant, ea redistribuie pe pagina ei teorii conspiraționiste despre efectul nociv al vaccinurilor, ineficiența măștilor sau efectele nocive ale 5G. Judecătoarea mai preia și mesajele celor care susțin că noul coronavirus este o simplă gripă.
Elena Chirilă redistribuie afirmațiile fostului europarlamentar PDL Gelu Vișan, care ar fi „avertizat de la începutul anului că se pregătește aducerea unui cetățean german, trimis al unui serviciu secret german, pentru a fi numit la primăria Timișoarei”.
Soțul ei, Mihai-Silviu Chirilă, scrie într-o postare preluată de Elena Chirilă: „Dacă botnița încalcă art. 8 din Convenția CEDO, pentru că îți prejudiciază dreptul la propria imagine și modul în care îți exprimi personalitatea, în spații publice, este logic că are același efect și în cele închise.
Principiul CEDO e cuprins și în Constituție, deci obligativitatea botniței e și neconstituțională”.
Mihai Chirilă, absolvent de teologie, duce și el o campanie hotărâtă împotriva măsurilor de protecția anti-covid: „Habar nu am cum vor gestiona masca-rada covid celelalte partide, dar știu cum o gestionează banda criminala PDL (pretins PNL) USR PMP și îmi e de ajuns ca să ies la vot pentru alungarea lor de la conducerea guvernului și din parlament.
Îmi asum riscul de a credita celelalte partide, chiar dacă nu am încredere în ele, pe independenți, dacă vor fi, un partid nou dacă va fi creat de popor, nu de masonerie...
Fac o datorie patriotica din a ieși la vot în decembrie, pentru a pune umărul la dărâmarea acestei dictaturi”, a scris el, pe Facebook.
Într-o altă postare el prezintă un set de fotografii ale cerului pe care se văd urmele unor avioane și scrie că acestea ar fi „chemtrails”, faptă pentru care Iohannis ar trebui judecat pentru înalăt trădare: „Chemtrails, 5 octombrie 2020, Tasca, Neamț.
Chemtrailizarea este genocid.
Iohannis, în calitate de comandant al forțelor armate trebuie sa fii arestat pentru înaltă trădare.
Comandantul forțelor aeriene, trebui e sa fii arestat pentru trădare.
Membri CSAT, trebuie sa fiți arestați pentru trădare.
Piloți, trebuie sa fiți arestați pentru genocid.
Bill Gates, trebuie sa fii judecat de Tribunalul Penal Internațional pentru crime împotriva umanității.
Va credeți impunibili? Asa s-a crezut și Hitler!”
Judecătoarea Carmen-Elena Chirilă a concurat singură de două ori pentru postul de președinte al Judecătoriei Bicaz. De ambele dăți a obținut calificativul ”nerecomandabil” la testul psihologic.