Kelemen Hunor: Eu sunt pentru a participa la guvernare. Asta înseamnă să ai membri în Cabinet

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 07.12.2020 - 17:10
Kelemen Hunor a spus că nu era nevoie de un partid ca AUR în Parlamentul României/FOTO: rmdsz.ro
Kelemen Hunor a spus că nu era nevoie de un partid ca AUR în Parlamentul României/FOTO: rmdsz.ro

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la RFI că opțiunea sa este ca Uniunea să facă parte dintr-un Guvern alături de PNL și USR PLUS, adică să aibă miniștri în Cabinet, nu doar să ofere sprijin parlamentar.

SHARE

El afirmă pe de altă parte despre partidul radical AUR că ”nu era nevoie de așa ceva în Parlamentul României, în 2020”.

Kelemen Hunor spune după alegerile parlamentare că ”nu va exista o majoritate pentru reforma constituțională, e clar, pentru acest lucru nu vor exista două treimi în Parlament, dar asta nu înseamnă că o majoritate calificată pentru a guverna stabil România și responsabil nu va exista, va exista, dar depinde bineînțeles în mare măsură de președintele Iohannis”.

Liderul UDMR pledează pentru un Guvern de centru-dreapta: ”E nevoie de un Guvern de centru-dreapta. Din punctul meu de vedere, asta este opțiunea numărul unu, un Guvern de centru-dreapta, un Guvern stabil, cu un program simplu, cu un program extrem de transparent, care poate fi pus în aplicare (…). Vom vedea, asta este opțiunea noastră, asta ar fi, dacă ar trebui să dăm sfat cuiva, asta ar fi sugestia noastră, un Guvern de centru-dreapta. Nu cred că se poate forma astăzi și în viitorul apropiat o majoritate în jurul PSD-ului, trebuie să fie limpede pentru toți”.

Kelemen Hunor consideră că nu era nevoie de intrarea unui partid ca AUR în Parlament: ”Nu era nevoie de o astfel de forță în Parlament, dar cetățenii au rezolvat această problemă și vom vedea ce se va întâmpla mai departe și cum se va comporta acest partid în Parlament, dar din punctul meu de vedere, nu era nevoie de așa ceva în Parlamentul României, în 2020”.

Întrebat dacă UDMR va avea miniștri în viitorul Guvern sau doar va oferi sprijin parlamentar, președintele formațiunii a răspuns: ”Eu sunt pentru a participa la guvernare. Asta înseamnă să ai membri în Cabinet”, scrie rfi.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te