Presa maghiară denaturează istoria și scrie, azi, că la 1 Decembrie 1918, Unirea românilor s-a făcut fără să se țină cont de voința minorității maghiare. Presa maghiară pretinde, fără argumente, că 1.500.000 maghiari au fost forțați să treacă sub ocupație românească.
Presa maghiară mai scrie că, după ce Transilvania a fost încorporată la România Mare au venit vremuri grele pentru maghiarii din România.
Citește și: Martirii de la „1 Decembrie 1918”. Au făcut Marea Unire, dar au sfârșit în închisorile comuniste
Redăm textul apărut, azi, în presa maghiară:
„La 1 Decembrie 1918, românii din Ungaria au ținut Adunarea Națională la Alba Iulia, unde cei 1.228 de delegați prezenți și-au declarat intenția ca Transilvania, regiunea Crișurilor, Banatul și Maramureșul - 26 de județe istorice în total - să adere la Regatul României.
Citește și: Ura comuniștilor față de elitele de la 1 decembrie 1918: exterminare și ani grei de pușcărie
Secesiunea a fost rezultatul unei decizii unilaterale care i-a privat complet pe maghiarii din Transilvania de dreptul la autodeterminare.
Politica naționalistă românească, invocând continuitatea româno-dunăreană și populația numeroasă a românilor transilvăneni, acumulase încă dinainte de Primul Război Mondial o energie considerabilă pentru a-și propaga pretențiile dincolo de Carpați.
Citește și: 150 de ani de la nașterea lui Maniu. Artizan al Unirii de la 1918, moare în pușcăriile comuniste
Aceasta a fost, de fapt, promisiunea (de Unire n.red.) cu care România a intrat în războiul întâi mondial, România fiind neutră până în 1916.
Maghiarii, despre 1 Decembrie 1918: 1.500.000 maghiari, forțați să treacă sub ocupație românească
În septembrie, Ferdinand I (r. 1914-1927) a lansat o ofensivă militară împotriva Transilvaniei, dar puterile centrale au respins, mai întâi atacul, și apoi au forțat Regatul României să se separe până în mai 1918.
Speranțele României pentru regiunea Transcarpatică păreau să se fi năruit, dar războiul mondial s-a încheiat în favoarea puterilor Antantei. România a intrat din nou în luptă la 10 noiembrie 1918, cu o zi înainte de armistițiul general, pentru a-și apăra interesele.
Deși diplomația românească din 1918 a încălcat termenii acordului secret de la București, învingătorii nu au obstrucționat interesele țării lui Ferdinand I (România n.red.) și au continuat să tolereze comportamentul ofensator al vecinului nostru estic.
România a încălcat apoi tratatul prin trimiterea de trupe pentru cucerirea Transilvaniei la 12 noiembrie, cu o zi înainte de armistițiul de la Belgrad.
Oszkár Jászi, ministrul naționalităților din guvernul maghiar al lui Károlyi, s-a deplasat în zadar la Arad, dar nu a reușit să convingă Consiliul Național Român, reprezentat de Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Ion Flureas și alții, să rămână la planul său de federalizare a Transilvaniei.
Acești politicieni români se gândeau deja să plaseze 26 de județe sub stăpânire românească, iar argumentele lui Jászi privind dreptul maghiarilor la autodeterminare erau un strigăt de disperare. Cu toate acestea, în ciuda eșecului de la Arad, guvernul Károlyi a abordat România ca partener înainte de convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia pentru 1 decembrie.
O greșeală a maghiarilor
Căile Ferate Maghiare de Stat au pus la dispoziție trenuri gratuite pentru demonstranții care se îndreptau spre acolo.
Deși acest gest a fost văzut ulterior de mulți ca o greșeală - sau chiar o crimă - din partea familiei Károlyi, factorul dominant la Alba Iulia nu a fost prezența a zeci de mii de demonstranți, ci de Adunarea Națională, care, pe lângă cei 600 de reprezentanți din 26 de județe, a fost extinsă cu același număr de membri din Regat și din armata română.
În total, 1.228 de delegați au decis soarta jumătății estice a Ungariei istorice. Voința era aparent unitară, dar detaliile unirii erau departe de a fi unanime.
Pentru a reconcilia pozițiile divergente, Consiliul Național Român Central a convocat o reuniune la 30 noiembrie, cu o zi înainte de Adunarea Generală. În cadrul acestei reuniuni au fost făcute promisiunile privind autonomia națională, religioasă și culturală, autodeterminarea politică și drepturile democratice, care au fost incluse în declarația emisă a doua zi, dar care, în mod dureros, nu au fost niciodată puse în aplicare.
Așadar, încă o dată, logica forței a prevalat la 1 decembrie: românii au decis singuri că teritoriul Transilvaniei se va afla de acum înainte sub jurisdicția lui Ferdinand I, iar a doua zi au numit un guvern executiv care să guverneze temporar noua provincie.
Deși sașii au aprobat decizia lor în ianuarie 1919, nimeni nu a fost interesat de opinia celuilalt grup etnic dominant din regiune, maghiarii....
După ocupația Ardealului, la Trianon a fost trasată o linie de frontieră care a forțat peste 1,5 milioane de compatrioți ai noștri (maghairi n.red.) să treacă sub stăpânirea României.
Așadar, adevărata tragedie a zilei de 1 Decembrie 1918 nu a fost faptul că românii și-au declarat dorința de secesiune, deoarece această dorință era cunoscută de mult timp de guvernul maghiar.
După 1 Decembrie 1918, conaționalii noștri magiari separați - ca minoritate etnică - s-au confruntat cu o lume amară în care au fost nevoiți să lupte cu disperare pentru cea mai mică fărâmă din identitatea lor”, scrie rubicon.hu
CONCLUZIE. De ziua națională a României, o parte din presa magiară (articolul de mai sus a fost preluat și de publicația 24.hu) a dat frâu liber resentimentelor, folosind cuvinte dure la adresa României precum: naționaliști, stăpânire, comportament ofensator.
