În ultimul an alimentele s-au scumpit cu peste 7%, potrivit datelor INS. Dacă facem un top, pe primele trei locuri sunt uleiul, cartofii și mălaiul.
Ministrul Agriculturii spune că de vină este criza energetică.
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: Scumpirile la energie și gaze naturale și modul haotic în care s-a liberalizat piața energetică a cauzat un bulgăre care s-a tot rostogolit și lovește tot mai multe sectoare, scrie Digi24.
Citește și:Comandanții NATO fac planuri pentru noi grupuri de luptă, inclusiv în România
Fermierii trag și ei un semnal de alarmă referitor la prețul alimentelor.
Ștefan Nicolae, președinte Agrostar: S-ar putea să se și tripleze. Problema este că puterea de cumpărare nu există. Noi putem să le triplăm, dublăm, să le facem de 10 ori mai mari. Cine mai cumpără? Dacă într-o luna Guvernul nu intervine rapid nu vom avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri, vom avea șomaj. Va fi un efect atât de mare pe care nu-l va mai controla nimeni.
Citește și:Experți: Atacurile cibernetice asupra Ucrainei pregătesc „câmpul de luptă”
Fermierii spun că anul a început cu secetă, cu prețuri foarte mari la îngrășăminte chimice, la energie.
Scumpiri vor fi şi în următoarele luni, inclusiv la mâncare, anunţă economiştii Băncii Naţionale, care estimează că preţurile vor creşte treptat, astfel că în aprilie am putea avea o inflaţie de 11,2%.