”Pe scurt, dacă nu vreți să citiți: tânăr, nefumător, fără probleme de sănătate, cu condiție fizică bună. Am făcut o formă destul de urâtă de COVID și am leziuni pe 30% din suprafața plămânilor. La locul de muncă nu s-a infectat nimeni, dar am purtat mască tot timpul, fără excepție.
De două zile am început să pot respira mai normal. Ajunsesem într-un punct în care aproape nu mai puteam respira deloc. Oricât încercam, nu puteam să trag aer în piept. Inspiram “o cană de aer”, apoi nu mai intra. Dacă încercam să forțez mai mult, aveam o durere puternică și tușeam. Tușesc oricum de parcă aș fi fumător.
Respiram suficient cât să stau în pat. Dacă mă ridicam în picioare deja începeam să gâfâi. Într-o seară am avut un episod mai lung de tuse după care aproape mi-am pierdut cunoștința. Am tușit aproximativ un minut, după care am început să respir mai tare (pentru a compensa ce nu am respirat cât am tușit). Oricât de tare respiram, nu puteam să acopăr ce era necesar. S-a îngustat câmpul vizual, nu mai vedeam decât drept în fața ochilor, iar restul era negru. Tâmplele mă furnicau și, deși respiram cât de tare puteam, devenea din ce în ce mai rău. După 4-5 minute am început să respir un pic mai normal.
Ieri am făcut un CT și am descoperit că am leziuni pe 30% din suprafața plămânilor. Presupun că ar trebui să zic merci. Putea fi 70%.
A început acum 12 zile. Terminasem de făcut bagajele și de pregătit tot ce puteam pregăti pentru vacanța cu rulota prin țară. Mă usturase un pic gâtul, dar speram să treacă. Seara am făcut febră și mi-am dat seama că nu trece.
Temperatura nu era foarte mare, dar durerile și starea de rău sunt greu de descris. Aveam oasele înghețate și cumva parcă îmi era frig, dar toată pielea mă durea de parcă eram scufundat în apă clocotită. Efectiv frigea toată pielea atât de tare, încât durea. Și o stare de rău încât nu puteam nici să mă mișc.
Mi-a luat o oră să reușesc să iau paracetamol, după care a început să fie mai bine. Dimineață m-am suit în mașină și m-am dus să-mi fac un test la Drive Through-ul OK Medical din Băneasa. Speram să fie orice altă viroză, dar marți seara am primit rezultatul: SARS-Cov-2 - POZITIV.
Temperatura creștea când voia ea și starea de rău venea la fel de brusc. În 15-20 de minute ajungeam să nu mai pot ridica nici mâna. După ce luam paracetamol scădea, iar după cam o oră mă simțeam mai bine. Miercuri dimineață n-am mai făcut febră. Acasă îmi măsor saturația și văd că arată 92-93%, uneori 95-96%. Medicul zice că sigur am afectare pulmonară, deși mi se părea că n-am nimic la plămâni.
Sun la spital și mă duc la camera de gardă. După evaluare și formalitățile de internare ajung în salon. Este curat și aerisit și nu pot decât să mă bucur că de dimineață am pierdut complet simțul mirosului. Sunt în spital de pe 2 septembrie.
Îmi este atât de rău încât nu reușesc să mai stau în picioare. M-a văzut o asistentă, a constatat că am febră și mi-a adus paracetamol. Când mi-am revenit mi-au recoltat sânge pentru analize și a venit doamna doctor de pe secție, care întâmplător era și de gardă. Saturația nu e grozavă - 96%. Primesc Plaquenil (conform unei scheme) și paracetamol la nevoie. Mâncarea nu mă interesează sub nicio formă. Reușesc să mănânc câte puțin când mă simt mai bine.
Mă simțeam mai bine câte o oră, două, apoi creștea febra și eram ca lovit de tren.
Timp de 6 zile am tot făcut febră, iar în ultimele parcă nu îmi mai era chiar atât de rău. Cel puțin durerile ca de arsuri pe piele erau mai mici. Problema este că zi de zi respirația s-a tot înrăutățit. Amplitudinea era din ce în ce mai mică și nu puteam inspira decât cantități mici de aer. Uneori, în special seara, pe lângă faptul că nu puteam umfla plămânii cu aer, era și foarte dificil respiratul. Parcă aveam un bolovan pe piept, iar coastele erau groase ca o carapace. La fiecare respirație trebuia să împing bolovanul acela și să trec aerul printr-un spațiu foarte mic. Mi s-a schimbat tratamentul și am primit și azitromicină.
Respiram foarte superficial și era suficient pentru “efortul” de a sta în pat. Dar când mă ridicam în picioare deja începeam să gâfâi, neputând să respir mai adânc. După cum spuneam, ieri am aflat că am leziuni pe 30% din suprafața plămânilor.
Nu știu cum să zic, dar dacă fără nicio problemă de sănătate am făcut o formă destul de urâtă, cam poate face oricine. Dar o persoană mai în vârstă sau cu diverse probleme s-ar putea să nu iși revină așa ușor. Este adevărat că 80-90% din oamenii infectați fac forme asimptomatice sau foarte ușoare. Doar că nu știi ce fel de formă vei face când te infectezi, plus că nu știi PE CINE infectezi mai departe.
Am fost impresionat de empatia și profesionalismul medicilor și al personalului medical. În condițiile în care se vede de la o poștă că sunt extrem de obosiți și depășiți numeric.
Toți oamenii pe care i-am văzut aici în spital, invariabil spun “Eu nu credeam domne’ în virusul ăsta, până să ajung aici”. “Eu credeam că de la înghețată am făcut febră”. Din păcate, mereu e prea târziu. Căci secția e plină și nici la terapie intensivă nu sunt locuri. Odată ajuns la terapie intensivă ai 50% șanse să supraviețuiești. Și pentru ce?
Din oamenii cu care am interacționat în studio și în birouri, nici măcar unul nu a fost infectat - toți și-au făcut teste PCR. Am purtat mască fără excepție, tot timpul cât am fost într-un spațiu închis. Nici măcar un om nu s-a infectat de la mine, deși am fost acolo zilnic.
Dacă nu purtam mască, mai mult ca sigur că aș fi infectat destule persoane de acolo”, a povestit Radu Dumitrescu pe contul său de Facebook.
