Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere, marți, cu James O'Brien, asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, în cadrul căreia a evidențiat rolul 'crucial' al regiunii Mării Negre în asigurarea securității europene și transatlantice, în contextul continuării războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina.
Ministrul Apărării: "Cooperarea româno-americană, fundamentul stabilității în regiunea Mării Negre"
Potrivit MApN, au fost abordate subiecte de interes strategic pentru cele două părți, cu accent pe consolidarea Parteneriatului strategic româno-american, sprijinul acordat Ucrainei, precum și adaptarea la nivel național și aliat la provocările de securitate generate de actualul context din regiunea Mării Negre.
Citește și: Războiul Rusia-Ucraina se extinde. Alianța NATO ocupă Marea Baltică. Petrolierele rusești, arestate
Tîlvăr a subliniat angajamentul 'ferm' al țării noastre față de securitatea colectivă a NATO și a exprimat apreciere pentru contribuția substanțială a Statelor Unite în asigurarea securității Flancului estic.
Citește și: Putin, în criză de nervi. România și alte 9 țări UE cer interzicerea importurilor de gaze rusești
'Prezența activă a Statelor Unite în România și în regiunea Mării Negre este vitală pentru securitatea europeană și transatlantică. România rămâne dedicată extinderii cooperării în domeniul securității și apărării, prin investiții continue în capabilități moderne care să asigure un răspuns eficient la provocările de securitate actuale și viitoare', a declarat ministrul.
El a subliniat și importanța exercițiilor militare comune româno-americane, menționând că acestea contribuie 'semnificativ' la îmbunătățirea interoperabilității și la consolidarea apărării pe Flancul estic al NATO.
'Totodată, acesta a evidențiat rolul esențial al prezenței militare americane în România, considerând-o un pilon de stabilitate regională și un element-cheie în asigurarea capacității de reacție a Alianței Nord-Atlantice', se arată în comunicatul MApN.