Miza trecerii Spitalului CF Witting de la Ministerul Transporturilor la MApN

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 18.05.2022 - 16:04
Spitalul CF Witting București Foto: Libertatea
Spitalul CF Witting București Foto: Libertatea
Dsicuțiile despre preluarea CF Witing sunt în toi Foto: NWR
Dsicuțiile despre preluarea CF Witing sunt în toi Foto: NWR

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că mai multe spitale CFR vor trece de la Ministerul Transporturilor la MApN. Primul ar fi Spitalul CFR Witting care ar urma să fie preluat de Spitalul Militar Central.

SHARE

Spitalul Clinic CF Nr.1 Witting este unitate sanitară publică, având secţii clinice, prin parteneriatul cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Titu Maiorescu, iar Ambulatoriul de Specialitate este agreat să efectueze atât consultatii medicale  cât şi examinari medicale si psihologice prin personalul angajat inclusiv pentru activități ce implică domeniul Siguranţa Transporturilor.

În cadrul spitalului funcţionează Comisia Centrală de Siguranţa Transporturilor formată din medici primari care supraveghează starea de sănătate a personalului din siguranţa circulaţiei, stabilesc măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi asigură controlul stării de sănătate, conform instrucţiunilor privind examinarea medicală şi psihologică.

Spitalul are un număr de 318 paturi - spitalizare continuă și 12 paturi în regim de spitalizare de zi. 

CF Witting a fost modernizat cu fonduri europene și are aparatură de ultimă generație.

În acestea condiții, preluarea de către MApN este o adevărată afacere.

De asemenea, nu este clar încă ce se va întâmpla cu serviciile Comisie Centrale de Siguranța Transporturilor în condițiile trecerii la MApN. 

În momentul de față, o comisie interministerială analizează modul în care ar putea fi preluat Spitalul CF Witting de către Spitalul Militar Central.

Nu este foarte clar nici ce se va întâmpla cu personalul medical de la Witting după preluare.

"Nu numai că îşi vor păstra funcţiile şi locul de muncă, eu cred că va fi o îmbunătăţire a situaţiei medicale din această zonă, inclusiv a personalului, pentru că aceştia vor fi preluaţi în sistemul nostru în mod automat, unii au posibilitatea să devină medici militari", a declarat ministrul Apărării, Vasiel Dîncu pentru News.ro. 

Așadar, doar unii au posibilitatea de a deveni medici militari, situația celorlalți nu este foarte clară. 

Pe de altă parte se discută deja ca și Spitalul CFR Oradea să fie preluat tot de Armată. 

 Spitalul Witting, ridicat de "Casa Muncei CFR"

În anul 1864, farmacistul Teophil (Traugott) Witting (1837–1906) devine „arendator” al farmaciei Hygeia până în 1880, an în care devine proprietar al farmaciei „Steege”. În anul 1881, a cumpărat de la văduva actorului Costache Aristia o serie de terenuri cu vie și livezi, pe care mai apoi le-a parcelat și a trasat strada care până astăzi îi poartă numele.

Inițiativa fondării unui așezământ spitalicesc aparține lui Theodor Witting (1876–1929), doctor în medicină și farmacie, primul fiu al farmacistului Teophil Witting.

În anul 1906 el preia farmacia „La Fortuna” din Calea Rahovei, iar în același an susține cu succes teza de doctorat cu tema „Contribuțiuni la studiul clinic al suflurilor muzicale ale inimii”.

Spitalul a început să funcționeze efectiv din ziua de 27 iulie 1918, fiind ridicat pe unul dintre cele două terenuri ale familiei Witting. Construcția actuală s-a realizat prin grija „Casei Muncei CFR”, în perioada 1925–1927, după planurile arhitectei Maria Costescu, pe baza unui concept al cunoscutului inginer Anghel Saligny.

Acad. prof. dr. Ana Aslan, a activat aici între anii 1936 și 1944. Alte nume mari ale medicieni românești legate de Spitalul Witting sunt: Horațiu Angelescu, Valeriu Pompilian, Fane Boieraș, Emil Popescu, Diana Nistorescu, Atticia Tiron, Ioan Guțiu, Cezar Macarie, Mihai Anton și alții.
     

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te