De cealaltă parte, transportatorul susţine că a ţinut toate cotoarele timp de un an, interval în care Fiscul nu s-a obosit să facă verificări.
Conflictul pleacă de la faptul că plata biletelor cu reducere sau gratuite utilizate se face în baza unui simplu decont întocmit de transportatori, fără ca vreo autoritate a statului să verifice efectuarea concretă a călătoriei. După o soluţie parţială dată la Iaşi, problema va fi tranşată de Curtea supremă.
O firmă de transport şi Fiscul luptă pe o miză de 1,5 milioane €. Ce s-a întâmplat
Activitatea SC Teisa SRL a fost puricată de Fisc timp de un an din august 2020 până în august 2021. Controlul a vizat corectitudinea subvenţiilor acordate de stat în contul călătoriilor efectuate de vârstnici şi persoane cu handicap în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019.
Conform legii, pensionarii beneficiază de bilete cu 50% reducere, iar persoanele cu handicap, de călătorii gratuite.
În urma controlului, firmei i s-au imputat 6,7 milioane lei. Din această sumă, 4,8 milioane lei reprezentau bilete decontate fără justificare, iar 1,9 milioane lei, dobânzi şi penalităţi. Dispoziţia Fiscului a fost contestată de reprezentanţii Teisa SRL în faţa Curţii ieşene de Apel.
Cea mai mare parte a sumei imputate transportatorului, respectiv 3,7 milioane lei, reprezentau deconturi pentru cupoane talon aferente perioadei 2015-2018.
Firma prezentase la control cupoanele aferente anului 2019, dar nu şi cele mai vechi, pe care nu le păstrase. Din punctul de vedere al inspectoarei Fiscului, cupoanele erau acte contabile, pe care societatea trebuia să le păstreze arhivate timp de 10 ani.
De cealaltă parte, reprezentanţii Teisa SRL invocau un ordin al Ministerului Finanţelor care stabilea pentru acestea un termen de arhivare de numai un an. Nu aveau de ce să păstreze cupoane mai vechi. Fiscul imputa o sumă considerabilă având ca unic argument absenţa unor acte care nu trebuiau păstrate.
Alţi 135.800 lei fuseseră imputaţi întrucât cupoane cu acelaşi număr al dosarului de pensie fuseseră utilizate pentru două sau mai multe călătorii în aceeaşi zi. Aici, au spus reprezentanţii firmei, era vorba de situaţiile în care titularul fusese însoţit.
Practic, soţul mersese împreună cu soţia, folosind unul dintre cupoanele acesteia. De altfel, practica este comună în transportul feroviar, iar Teisa SRL aplicase acelaşi raţionament.
Fiscul imputase şi 42.300 lei, decontaţi în temeiul unor cupoane aparţinând unor persoane decedate sau care nu fuseseră încă înregistrate ca beneficiari ai drepturilor de pensie la data călătoriei. Şoferul nu avea de unde să ştie dacă dosarul de pensie al călătorului era sau nu „suspendat, transferat sau neaflat încă în plată”.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.