Un pacient de 45 de ani, diagnosticat cu insuficienţă respiratorie severă din cauza unei obstrucţii tumorale traheale, a fost salvat printr-o intervenţie chirurgicală efectuată, în premieră naţională, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bihor, a informat joi purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Lisa Crăiuţ.
Operație în premieră la Spitalul CJU Bihor
Potrivit comunicatului remis, pacientul a ajuns la spital în stare gravă, cu o capacitate pulmonară de doar 25% şi risc de deces.
Deoarece acesta prezenta obstrucţii tumorale la nivelul traheei şi al bronhiilor, s-a dispus rezecţia tumorală endobronşică multicentrică din trahee, precum şi din bronhiile principale, bilateral.
Citește și: Cât bacșiș au lăsat românii în restaurante de la începutul anului: Statul român, îmbogățit
"Au fost două intervenţii la acelaşi pacient, la interval de câteva zile. Prima intervenţie s-a realizat la nivelul traheei şi bronhiilor, cu rezecţie tumorală. Intervenţia a fost minim-invazivă şi s-a realizat cu ajutorul bronhoscopului.
Premiera naţională constă în faptul că oxigenarea s-a realizat atât prin jet de ventilaţie, cât şi prin membrană extracorporală - ECMO.
Astfel oxigenatorul cu membrană a permis extragerea temporară a sângelui din plămâni şi reintroducerea acestuia după oxigenarea în exterior. Intervenţia a decurs bine", a declarat Lisa Crăiuţ.
A doua premieră, la nivel judeţean, a fost efectuarea procedurii de traheostomie percutană cu ac şi dilatatoare în anestezie locală, pentru îndepărtarea unei tumori din cavitatea bucală.
Citește și: Ucraina le-a propus liderilor NATO o coaliție a avioanelor: „Victoria pe cer se forjează pe pământ”
"În mod normal, această procedură ar fi necesitat anestezie generală. Însă, din cauza faptului că tumora se afla în cavitatea bucală, pacientul nu a putut fi intubat.
Astfel, în premieră la nivelul judeţului Bihor, intervenţia a avut loc cu pacientul conştient", a precizat Lisa Crăiuţ.
Realizarea intervenţiei cu anestezie locală a scurtat timpul de recuperare postoperatorie, a eliminat din riscurile pentru pacient şi a scurtat semnificativ timpul intervenţiei.
Aceasta a durat doar 10 minute, în loc de o oră.
Intervenţiile au avut loc în cursul primei jumătăţi a lunii martie, în cadrul secţiei de Pneumologie.
Echipa medicală a fost coordonată de dr. Alin Suciu, medic primar medicină de urgenţă şi medic specialist pneumologie.
În momentul de faţă, pacientul este în stare stabilă, poate să respire mai bine şi îşi continuă tratamentul de chimioterapie şi radioterapie.