„Reîntoarcerea din morți” ar putea deveni realitate. Într-un interviu recent pentru „The Telegraph”, Sam Parnia, profesor asociat de medicină la Centrul Medical Langone al Universității din New York, a făcut declarații surprinzătoare care schimbă tot ce știm despre moarte.
Un bărbat a dispărut în adâncuri după ce a salvat un rechin de 4 metri eșuat pe mal: Tati, nu!. Un tată și-a îngrozit copii după ce salvat un rechin uriaș prins din greșeală chiar de fiul său cu care se afla la pescuit.
Tânăr ucrainean, fugit de război, salvat din Munții Maramureșului după trei zile. Un tânăr ucrainean în vârstă de 22 de ani a fost recuperat cu succes din Munții Maramureșului după ce a trecut granița în România prin zona Munților Maramureșului
Trei pompieri cu suflet mare au salvat astăzi un căţeluş care căzuse prin gura de aerisire a unei fose septice, în Suceava. Stăpâna animăluţului s-a chinuit ore întregi să-l scoată, până au apărut Robert, Ştefănel şi Nicu, salvatorii care l-au eliberat imediat pe Bruno.
În mijlocul conflictului intens dintre Israel și Hamas, o tânără eroină de 25 de ani a condus o operațiune de asalt asupra teroriștilor care i-au invadat orașul. În loc să se ascundă, ea a strâns armele și a format o echipă de 12 membri ai echipei de securitate a kibbutzului.