Opt ore, timp de așteptare la Nădlac pentru cei ce vor să intre în țară

DE Alexandru Pop | Actualizat: 17.05.2020 - 13:14
Foto: INQUAM Photos/ Ciprian Petcuț
Foto: INQUAM Photos/ Ciprian Petcuț

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru Agerpres, că se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.

SHARE

Sute de persoane aşteptau, duminică dimineaţă, să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, care poate fi tranzitat după o aşteptare de opt ore, din cauza aglomeraţiei, în pofida faptului că autorităţile au redeschis, sâmbătă seară, şi PTF Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru Agerpres, că se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.
 
În ultimele 24 de ore, prin Nădlac I au intrat în ţară aproximativ 4.000 de persoane, la fel ca în ziua anterioară, însă cifra este de trei ori mai mare decât în urmă cu trei zile. Prin acelaşi punct, au ieşit din România 6.100 de persoane, dublu faţă de ziua anterioară.
 
Autorităţile române au redeschis pentru autoturisme şi PTF Nădlac II (de pe autostrada pan-europeană), sâmbătă seară, de la ora 19,00, pentru a fluidiza traficul la graniţa dintre România şi Ungaria. Nădlac II a fost rezervat, în ultimele săptămâni, traficului de marfă. În doar 13 ore, respectiv până duminică dimineaţă la ora 8,00, prin acest punct au intrat deja în România 4.500 de persoane şi au ieşit 2.500.
 
Conform Poliţiei de Frontieră Arad, duminică dimineaţă se aştepta 480 de minute la intrare în România prin Nădlac I, unde controlul se făcea pe şapte artere, şi 250 de minute la Nădlac II, unde erau deschise şase artere. La ieşirea din ţară, se aştepta 90 de minute la Nădlac I, unde au fost deschise şase artere, şi 30 de minute la Nădlac II, unde se lucrează pe două artere.
 
Autorităţile de frontieră precizează că timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi, la intrarea în ţară, atât de aglomeraţie cât şi de anchetele epidemiologice, care fac ca procedurile să dureze până la 10 minute pentru o persoană, faţă de 30 de secunde înainte de pandemie.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te