"La această dezbatere cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno-Americane, în sondajul pe care l-au făcut la început au pus educaţia pe primul loc, creşterea calităţii educaţiei, creşterea investiţiilor în educaţie, adaptarea sistemului de educaţie românesc la nevoile pieţei. Mulţi investitori s-au plâns de faptul că mâna de lucru calificată se găseşte foarte greu şi doresc o dezvoltare a învăţământului profesional, a învăţământului tehnic, a universităţilor, care într-adevăr să genereze oameni calificaţi pentru investiţiile pe care ei vor să le facă", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
El a mai precizat că mediul de afaceri îşi doreşte predictibilitate şi dialog, în ce priveşte deciziile care le afectează activitatea.
"Investitorii sunt interesaţi de câteva lucruri pe care guvernul doreşte să le realizeze şi am şi arătat că în trei luni multe din lucrurile pe care ei se aşteptau să le rezolvăm le-am rezolvat. Mediul de afaceri doreşte predictibilitate, dialog. Orice decizie care afectează afacerile să se ia în urma unor dezbateri la care să participe mediul de afaceri. Mediul de afaceri îşi doreşte o simplificare procedurală, o debirocratizare, ca să-i spunem aşa, o reducere a formalităţilor birocratice, mediul de afaceri îşi doreşte ca guvernul să asigure condiţii de concurenţă loială pentru toţi actorii economici de pe diferitele pieţe", a spus Orban.