Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,91 %
Marcel Ciolacu 19,18 %
99,84 %
Elena Lasconi 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Pacienții infectați cu Covid-19 au un risc mai mare de a face diabet (studiu)

DE Daniel Toșa | 29.09.2021 - 14:16
Pacienții infectați cu Covid-19 au un risc mai mare de a face diabet (studiu)/FOTO: Unsplash
Pacienții infectați cu Covid-19 au un risc mai mare de a face diabet (studiu)/FOTO: Unsplash

Covid-19 poate afecta celulele din pancreas care produc insulină și le poate schimba funcția, astfel explicându-se de ce unii oameni sănătoși anterior fac diabet după ce au fost infectați cu Covid-19, scrie The Guardian.

SHARE

Medicii sunt îngrijorați de numărul tot mai mare de pacienți care fac diabet, fie în timp ce sunt infectați cu coronavirus, fie la scurt timp după ce s-au recuperat.

Există diverse teorii care încearcă să explice creșterea cazurilor de diabet. Una este că virusul infectează celulele pancreatice prin același receptor ACE2 găsit pe suprafața celulelor pulmonare și interferează cu capacitatea lor de a produce insulină - un hormon care ajută organismul să regleze nivelurile de glucoză din sânge. De asemenea, un răspuns exuberant al anticorpilor la virus ar putea afecta accidental celulele pancreatice sau inflamațiile din alte părți a corpului ar putea afecta și ele răspunsul țesuturilor la insulină.

Pentru a investiga, prof. Shuibing Chen de la Weill Cornell Medicine din New York a examinat diferite celule și organoizi - grupuri de celule cultivate în laborator care imită funcția organelor - pentru a afla care ar putea fi infectate cu Covid. Rezultatele au arătat că plămânii, colonul, inima, ficatul și organoidele pancreatice ar putea fi infectate, la fel ca și celulele creierului care produc dopamină.

Citește și: Eșecul vaccinării: teoria conspirației sau durerea la bască

Experimente ulterioare au arătat că celulele beta din pancreas producătoare de insulină sunt de asemenea susceptibile și că, odată infectate, aceste celule produc mai puțină insulină, dar și hormoni, care sunt produși în mod normal de diferite celule pancreatice.

„O numim transdiferențiere”, a spus Chen, care a prezentat rezultatele la reuniunea anuală a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului, care a avut loc miercuri. „Practic le schimbă soarta celulară, așa că, în loc să fie celule beta care secretă multă insulină, încep să amestece hormoni diferiți. Ar putea oferi o perspectivă suplimentară asupra mecanismelor patologice ale Covid-19”.

Citește și: Beijing către NATO: „Nu este nevoie de un nou bloc militar în Asia-Pacific. Acolo e locul Chinei”

Oamenii de știință au observat un fenomen similar la unii pacienți cu diabet de tip 2, deși boala este mai mult asociată cu faptul că țesuturile corpului devin mai puțin sensibile la insulină.

Nu este încă clar dacă modificările declanșate de infecția cu Covid sunt de lungă durată. „Cu toate acestea, știm că unii pacienți au avut nivelurile de glucoză din sânge foarte instabile când se aflau în secția de terapie intensivă și după ce s-au recuperat de la Covid-19, însă unii dintre ei și-au recăpătat controlul glucozei, sugerând că modificările nu sunt permanente la toți pacienții”, a precizat Chen.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te