Pentru cei care nu se descurcă să plătească online sau la staţiile de plată vor exista puncte de informare.
„Desfiinţăm ghişeele la nivelul Sectorului 4. Anul 2021 va fi ultimul în care vom mai sta la cozi să ne plătim taxele şi impozitele. Ne digitalizăm 100%”, a anunţat, miercuri, primarul Sectorului 4.
Daniel Băluţă precizează că se vor păstra puncte de informare şi asistenţă a cetăţenilor, în diferite unități din sector, pentru cei care au nevoie de ajutor, fie pentru utilizarea platformelor electronice, fie pentru folosirea staţiilor de plată self-pay.
„Trebuie să înţelegem că acesta este viitorul. Vrem sau nu vrem, către acest drum se îndreaptă omenirea. Pe parcursul timpului vă voi mai informa cu privire la acest aspect şi nu trebuie să vă speriaţi sau să vă panicaţi. Vom face acest pas către digitalizare împreună”, a mai precizat primarul.