”Bine că au avut bani de luminițe, au pus peste tot, dar pentru acești amărâți nu au avut”, a declarat una dintre persoanele care au sesizat situația redacției HotNews.ro.
Reprezentanții municipalității spun că s-au tăiat banii doar din ajutorul dat persoanelor adulte cu handicap.
”Având în vedere gravele constrângeri bugetare cu care se confrunta Primăria Municipiului București determinate de refuzul Guvernului de a aloca sumele necesare functionării optime a serviciilor publice din municipiul București în acest final de an, vă informăm cu regret că pentru luna decembrie plata stimulentelor financiare destinate categoriilor defavorizate se va face parțial. Astfel, copiiilor cu dizabilități li se va face plata integrală a sumei de 1000 lei. Adulții cu dizabilități vor primi stimulentul pentru integrare socială în cuantum de 240 lei pentru această lună. Ne exprimăm speranța ca în noul an să depășim aceste constrângeri financiare și să existe consens pentru a asigura persoanelor cele mai vulnerabile din Capitală un mic sprijn pentru traiul de zi cu zi, se arată în răspunsul transmis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.
Primăria Capitalei, la propunerea primarului Gabriela Firea, a acordat în ultimii 3 ani sprijin financiar în valoare de 153 de milioane de euro, de care au beneficiat circa 140.000 de bucureşteni. Este vorba despre stimulente pentru adulții și copiii cu handicap, vouchere pentru gravide și rechizite, ajutor pentru nou-născut și casătorie, bani pentru ochelari, ferilizare in vitro etc. Primarul Gabriela Firea declara în luna septembrie că în ciuda dificultăților financiare prin care trece Primăria Capitalei, municipalitatea nu va sista plata ajutoarelor.
”În ciuda zvonurilor alarmiste și a dificultăților financiare, NU voi opri plățile lunare pentru copiii și adulții cu dizabilități, gravide, copii nou-născuți, fertilizare în vitro, tineri căsătoriți, consultații stomatologice pentru copii, familii monoparentale, chiria pentru victimele violenței domestice etc. În ultimii trei ani, 140.000 de bucureşteni au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 153 de milioane de euro, sume acordate de Primăria Capitalei prin Direcția de Asistență Socială, Centrul pentru Tineret și Centrul pentru Seniori. 174 de copii au venit pe lume prin programul de fertilizare în vitro „O șansă pentru cuplurile infertile” derulat prin ASSMB. Până în prezent, au fost depuse și aprobate 1544 de dosare în cadrul FIV 1 și FIV 2””, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.