Adrian Alupului, polițistul din Iași care a fost prins în timp ce primea mită de 200 de euro, a fost plasat în arest la domiciliu.
O femeie care i-a propus omului legii câteva sute de euro pentru ca acesta să treacă cu vederea o abatere pe care a comis-o în trafic i-a adus, cel mai probabil, sfârșitul carierei.
„Prin referatul din data de 05.05.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului Adrian Alupului (în vârstă de 37 de ani), cercetat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289, alin. (1), Cod penal, cu referire la art. 7, lit. c) din Legea 78/2000, republicată, conform BZI.
Polițistul Alupului și-a stricat cariera pentru 200 € pe care scria "mită"
În fapt, s-a reținut că inculpatul Adrian Alupului, agent în cadrul unei secții de poliție din mun. Iași, a pretins o sumă de bani, în data de 02.05.2023, în jurul orei 12:48, unui conducător auto care săvârşise o contravenţie la regimul rutier, susţinând că poate aplica sancţiunea contravenţională unei alte persoane.
Apoi, în după-amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 16:58, a reiterat această solicitare, indicând o sumă între 300 de euro şi 500 de euro”, a transmis prim-procurorul Radu Cătălin Țocu.
Polițistul a primit două bancnote de 100 de euro pe care era, se pare, însemnat „mită” cu vopsea fosforescentă.
„La data de 04.05.2023, în jurul orei 15:25, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A.A.L. a primit suma de 200 de euro de la denunţătoare, respectiv două bancnote a câte 100 de euro, în legătură cu neîndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în scopul de a nu aplica o sancţiune contravenţională şi sub pretextul de a găsi denunţătoarei o persoană dispusă să îi fie aplicată sancţiunea contravenţională în locul acesteia.
Fapta cercetată este rezultatul unui flagrant. Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis prim-procurorul Radu Cătălin Țocu.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla de acum înainte, însă cert este faptul că polițistul Adrian Alupului este în arest la domiciliu.