Politistul a lovit două mașini, care staționau pe marginea drumului, în apropiere de Râmnicu Sărat, și a refuzat să facă testul etilotest după accident. Pe numele său a fost deschis dosar penal, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
"Din primele date de la faţa locului a reieşit că, în timp ce conducea pe direcţia Râmnicu Sărat către Buda, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staţionate. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale", se precizează într-un comunicat al IPJ Buzău, citat de Agerpres.
Existând suspiciuni că şoferul s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă au fost refuzaţi.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
Potrivit IPJ Buzău, agentul de poliţie era deja cercetat disciplinar, în urma unui incident în care a fost implicat în noaptea de 12 spre 13 ianuarie.
"Precizăm că încă din data de 13 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun. Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se delimitează de astfel de comportamente şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiţii fermitate maximă", se mai arată în comunicat.