Povestea ultimului călău al Moldovei! Buzatu ucidea fără milă. Din casa sa vecinii aud urlete

DE Alin Crișan | Actualizat: 03.05.2024 - 07:15
Povestea ultimului călău al Moldovei! Buzatu ucidea fără milă. Din casa sa vecinii aud urlete - Foto: Ziarul de Iași
Povestea ultimului călău al Moldovei! Buzatu ucidea fără milă. Din casa sa vecinii aud urlete - Foto: Ziarul de Iași

Gavril Buzatu a omorât doar trei oameni, însă chiar şi aşa a fost considerat unul dintre cei mai cruzi călăi pe care i-a avut Moldova. El ucidea fără milă pe oricine era condamnat la moarte.

SHARE

Pe la începutul secolului al XIX-lea, în Iaşi a trăit un criminal, tâlhar şi călău extrem de crud: Gavril Ciobanu, zis Buzatu, din cauza înfăţişării pocite şi fioroase.

Povestea ultimului călău al Moldovei! Buzatu ucidea fără milă. Din casa sa vecinii aud urlete

Potrivit istoriei locurilor, în clădirea care străjuieşte culmea unuia dintre dealurile Iaşului, dispus spre ieşirea dinspre Bucium, în zona Manta Roşie, ar fi fost adăpostul ultimului călău al Moldovei.

Atrocităţile care s-au întâmplat în acea clădire spre care accesul se face cu greu, dar şi spiritele care bântuie locul, au făcut ca nici până acum, acest monument istoric să nu poată fi administrat.

De frică, nimeni nu doreşte să preia această clădire în administrare, de altfel o bijuterie arhitecturală. Aflată, până de curând, în administrarea Combinatului de Utilaj Greu, aceasta se află acum în paragină, năpădită de buruieni  şi populată de zeci de câini care mai de care mai fioros.

Citește și: Povestea domniței de la Castelul Corvinilor care sfârșește tragic. O scrisoare îi decide destinul

"Am fost martora mai multor lucruri stranii care nu odată m-au făcut să-mi doresc să plec cu famila în altă parte. Sunt lucruri pe care preotul din zonă le-a pus pe seama faptului că sufletul călăului sau a sutelor de victime ale acestuia nu şi-a găsit liniştea pe lumea cealaltă şi bântuie încă acest loc.

Noaptea se aud tot felul de urlete, ba de fiară ba de om, urmate de hohote de râs, iar alteori, mai ales în nopţile de iarnă, se văd lumini care fug prin conac", a declarat o locuitoare din preajma conacului.

Urmărit de autorități

Faptele sale sângeroase i-au înspăimântat pe contemporani, care i-au hiperbolizat prin poveşti acţiunile şi au creat astfel un adevărat mit urban.

Scrierile vremii spun că Buzatu ar fi fost un ţigan fugit din robie, care s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. La început prăda singur. Apoi s-a alăturat bandei lui Ion Chetrariu, un tâlhar celebru în epocă, despre care se spune că acumulase averi uriaşe. Slăbiciunea lui Chetrariu era evlavia, potrivit ziaruldeiași.ro.

Fire credincioasă, nu putea recurge la durităţi, motiv pentru care crudul Buzatu a fost primit în bandă tocmai pentru a se ocupa de a se ocupa de opozanţi. Schingiuia şi ucidea fără regrete, iar scrierilor vremii i-au pus în cârcă zeci, chiar sute de crime.

Banda lui Chetrariu a făcut ravagii în toată Moldova între 1830 şi 1838, până la venirea pe tronul regiunii a lui Mihail Sturza (1834-1849). Atât de temut ajunsese Buzatu în epocă, încât Vodă Sturza a aruncat în urmărirea şi capturarea lui toate forţele agieşti.

Citește și: Povestea românului care a compus sute de șlagăre cântate de Moscopol și Zavaidoc. Sfârșește tragic

Cei doi au fost prinşi în cele din urmă şi încarceraţi la Iaşi, "iar ca să nu mai scape, li se puseră la picioare lanţuri de cari erau legate greutăţi de câte 200 oca de fier.

Trupurile le fuseseră de asemenea legate cu lanţuri, iar lanţurile prinse de groase cârlige vârâte solid în ziduri", este descris evenimentul în revista "Ilustraţiunea Română", numărul 9, din august 1929. Cei doi evadaseră anterior de mai multe ori din puşcărie, de aceea autorităţile au mobilizat zeci de oameni pentru a-i lega şi păzi.

Tribunalul "criminalicesc" i-a judecat în regim de urgenţă şi a decis spânzurarea lor. După proces, a apărut însă o mare problemă. Nu avea cine să ducă la îndeplinire sentinţa.

"Marele armaş puse să bată toba pe la răspântiile uliţilor, înştiinţându-se norodul că ocârmuirea are nevoie de un călău şi ştirea fuse trimisă şi mai departe. Dar nimeni nu răspunse, fiindcă românul nu este bucuros să ucidă pe semenul său, cât de păcătos", este descrisă situaţia în Ilustraţiunea Română.

„Părea că avea gheare de urs”

Imaginile care îl portretizează pe acesta sunt rare. Una dintre puţinele reprezentări ale lui Buzatu se află chiar în dosarele Arhivelor Statului de la Iaşi.

"Era o namilă de om, al cărui cap trecea cu mult de pragul de sus al unei uşi. Faţa slută, părul lung, murdar şi vâlvoi şi privirea sălbatică ar fi îngheţat de frică orice fiinţă omenească.

Purta un suman lung, ţărănesc, pe umeri îi atârna o traistă, iar în mâna dreaptă ţinea un drug de fier. Avea ochii mici ca două măsline. O arătare cum nu s-a mai văzut. Un hoit uriaş, mirosind îngrozitor, cu un chip slut şi o privire mai fioroasă decât a lupilor. Unghiile mari, netăiate, păreau ghearele unui urs", scrie Eugen Şendrea.

Citește și: Povestea regelui dac care a băgat spaima în romani. Stăpânea jumătate din Europa: „Era temut”

Cariera de călău a lui Buzatu avea să se rezume la doar trei alte execuţii, pedeapsa cu moartea fiind desfiinţată spre sfârşitul domniei lui Sturza.  

La 25 octombrie 1847 a efectuat ultima execuţie şi se spune că s-a sfârşit din viaţa fiind călugăr la Mănăstirea Secu, statul oferindu-i o mica pensie. Se spune ca uneori mergea prin păduri şi urla ca un lup, iar alteori, când avea bani, bea în nestire, potrivit adevărul.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te