„Comunitatea românească este cea mai numeroasă dintre cele străine prezente la Roma. Ce se întâmplă, în afară de o reducere normală a curselor din cauza virusului?”, se întreabă Corriere Della Sera.
Potrivit ziarului, cei care ajung în stația Tiburtina pot să aleagă între a sta două săptămâni în carantină sau să-și facă, voluntar, un test rapid: până acum au fost făcute 40 de astfel de teste și nimeni n-a fost confirmat ca fiind infectat.
Însă românii se pare că au găsit propria lor cale: evită autogara Tiburtina, se dau jos înainte de aici sau folosesc conexiuni din afara regiunii Lazio, care le impune carantina sau testarea. „Pentru a ocoli controalele, din zvonuri aflăm că unii aleg să coboare la ultimele stații de autobuz înainte de Roma și, apoi, schimbă mijloacele de transport pentru ultima porțiune a traseului. Este posibil să ajungeți la Roma din București sau din Transilvania, de asemenea, cu o rețea de conexiuni: schimbarea mijlocului de transport la Trieste, Veneția sau Padova. În plus, alți transportatori, de dimensiuni mai mici, ajung săptămânal la terminalul Anagnina, care transportă pachete, dar și persoane, greu de verificat”, arată Corriere Della Sera.
„Fluxul este în altă parte și este în afara controlului”, mai arată publicația italiană.