Primarul care vrea să decidă statul cine are voie să facă copii, chemat la audieri la CNCD

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 14.01.2020 - 11:48
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a propus "introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii" a fost chemat săptămâna viitoare la audieri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

SHARE

"Atitudinea primarului mă duce cu gândul înapoi în istorie şi e trist", a declarat șeful CNCD, Asztalos Csaba, potrivit Digi24. 

Invitaţia de a veni la audieri a fost transmisă la sediul primăriei marţi dimineaţă, a spus, preşedintele CNCD.

"Vorbim de posibile fapte de discriminare, de posibil discurs de ură, încă nu am luat o decizie, pentru că nu am făcut audieri. Vom analiza aceste declaraţii, postarea pe Facebook are un conţinut, prima reacţie un cu totul alt conţinut", a declarat Asztalos Csaba.

Csaba declara luni că CNCD s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie, potrivit Hotnews. 

Dorin Florea a propus, într-o postare pe Facebook, "introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii". Viitorii părinți ar trebui să facă dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, a unei situații financiare acceptabile. De asemenea, spune Florea, viitorii părinți trebuie să aibă un nivel de educație minim stabilit prin lege și, totodată, ar trebui stabilită o vârstă minimă la care un adult să devină părinte.

Dacă cuplurile fac totuși copii și nu îndeplinesc condițiile de mai sus, atunci statul ar trebui să îi preia pe cei mici.

Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea susține că propunerea sa nu este "radicală deloc", fiind una despre care a mai vorbit și în trecut. El a precizat că "statul încurajează nemunca" și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame "pentru banii de alocație". Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, "o să intre frica în ei" și n-or să facă copii doar pentru bani. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te