Robert Ionuţ Păiuşi, primarul PSD al comunei Stejari, județul Gorj, a lovit o femeie de 24 de ani cu mașina, relatează Digi24. Tânăra participa la un miting al partidului AUR.
Edilul a fost testat de către polițiști pentru alcool și droguri.
Citește și: Primarul din Câmpina verifică cum se asfaltează în campania electorală dintr-un Porsche de 110.000€
Testul pentru alcool a ieșit negativ, dar cel care arată prezența drogurilor în organism a indicat că este posibil ca bărbatul să fi consumat substanțe interzise.
„În urma testării şoferului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a transmis luni IPJ Gorj.
Primarul a plecat de la fața locului, după accident. Victima a fost transportată la spital.
„Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băceşti, a acroşat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeaşi localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a mai transmis Poliţia Gorj.
Citește și: 15.000 de lei salariu, Tudorel Gîscă, primar într-o comună cu 900 de locuitori
Polițiștii au deschis dosar penal pe numele primarului din Stejari, pentru vătămare corporală și fugă de la locul accidentului.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, a mai transmis IPJ Gorj.
Primarul din Stejari, Robert Ionuţ Păiuși, a fost cercetat recent de procurori, care bănuiesc că bărbatul ar fi decontat din bugetul primăriei combustibil, pe care l-a utilizat în afara serviciului.