Programul Rabla pentru electrocasnice, criticat

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.09.2018 - 12:00
România reciclează doar 10% din electrocasnice. Foto: ȘtirileProTV
România reciclează doar 10% din electrocasnice. Foto: ȘtirileProTV

Cine are un frigider vechi de care vrea să scape ar urma să primească până la 400 de lei ca să-şi cumpere unul nou. Asta prevede programul Rabla pentru electrocasnice, anunţat de Ministerul Mediului.

SHARE

Programul Rabla pentru electrocasnice va fi valabil şi pentru aparate de aer condiţionat şi maşini de spălat, pentru care voucherele vor fi de până la 300 de lei. Banii alocaţi vor ajunge pentru 60.000 de echipamente. Până să înceapă însă, proiectul se afla în dezbatere timp de 10 zile.

Odată ales aparatul nou, magazinul va face livrarea acasă şi tot atunci va prelua echipamentul vechi, pentru a scuti oamenii de chinul transportului.

Organizaţiile de mediu afirmă însă că sumele oferite sunt prea mari, în condiţiile în care cine duce acum un astfel de apărat la reciclat primeşte maximum 40 de lei. Din punctul lor de vedere programul ar putea descuraja reciclarea, potrivit Știrilor Pro TV.

Potrivit normelor europene, România ar trebui să recicleze aproape jumătate din câte electrocasnice noi se vând. Doar că acum ajungem cam la 10%.

90% din electrocasnicele care ajung acum să fie reciclate sunt colectate de magazine. Cele mai multe au campanii prin care oferă reduceri de 100-1500 de lei, de exemplu, la o maşină de spălat nouă în schimbul unei vechi. Doar că după ce va începe programul Ministerului Mediului, voucherele cel mai probabil nu vor putea fi cumulate, spun retailerii.

Oamenii pot renunţa la aparate oricât de vechi şi nu neapărat funcţionale. Programul Rabla pentru electrocasnice va începe după ce proiectul va sta 10 zile în dezbatere publică. Cei care vor să participe trebuie să acceze aplicaţia de pe site-ul Administraţiei fondului pentru Mediu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te