În urmă cu o săptămână Metrorex a scos pe SEAP o licitație de circa 93 de milioane de euro pentru modernizarea Magistralei M2 Pipera - Berceni din Capitală. Proiectul cu o durată de implementare de patru ani prevede în mare înlocuirea căii de rulare și instalațiilor din interstații pe M2.
„Lucrările ar trebui să se desfășoare pe o perioadă de 4 ani (timp în care circulația nu va fi întreruptă, dar se va desfășura mai dificil decât în prezent) și presupun refacerea căii de rulare prin schimbarea soluției tehnice de prindere a traverselor, schimbarea instalațiilor electrice și a altor echipamente responsabile de buna circulație a trenurilor de metrou și refacerea unor încrucișări de tip X, demontate la începutul anilor 2000, odată cu sosirea ramelor Bombardier”, notează Asociația Metrou Ușor.
„Cu toate acestea, Asociația Metrou Uşor trage un puternic semnal de alarmă cu privire la faptul că, chiar şi după cei 4 ani de şantier şi de circulație perturbată, frecvența trenurilor şi capacitatea de transport NU vor fi îmbunătățite semnificativ în urma acestor lucrări. Cu alte cuvinte, garniturile tot nu vor circula la intervale mai mici de două minute la orele de vârf, iar aglomerația va rămâne aceeaşi. Mai mult, proiectul de modernizare nu rezolvă nici problema stațiilor cu o singură cale de acces, deși normele pentru siguranța și protecția la incendiu cer existența a minimum două căi de evacuare distincte, de preferat situate în capete opuse ale stației. Practic, proiectul actual nu rezolvă decât o parte din problemele magistralei 2, ocolindu-le pe cele cu adevărat critice”, transmite ONG-ul într-un comunicat.
Licitația a fost publicată pe SEAP pe 26 noiembrie și are termen limită pentru depunerea ofertelor data de 27 ianuarie 2020. Contractul are o durată de 48 de luni și o valoare estimată de 447 milioane de lei (circa 93,4 milioane euro).
Licitația se referă la contractul „Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători cu metroul pe Magistrala 2, Berceni - Pipera. Înlocuire cale de rulare și instalații pe interstații”.
„Asociația Metrou Uşor solicită revizuirea proiectului de modernizare a magistralei 2 în maniera indicată, pentru ca bucureştenii să poată circula în deplină siguranță și confort, la o frecvență de 90 de secunde, limita permisă de sistemul curent de conducere automată a trenurilor, mărind astfel capacitatea de transport şi reducând aglomerația de la orele de vârf. Fără aceste modificări, cei 4 ani de trafic îngreunat nu vor aduce niciun beneficiu concret bucureştenilor”, mai transmite ONG-ul.
În descrierea procedurii se arată că proiectul are ca „obiectiv modernizarea căii de rulare și a instalațiilor de pe interstații, ceea ce va permite, la punerea în funcțiune, creșterea frecvenței de operare, reducerea duratei de deplasare cu metroul, creșterea gradului de confort al pasagerilor, diminuarea cheltuielilor de operare și întreținere pentru Magistrala 2 de metrou și creșterea gradului de siguranță în exploatare”.