„Sperăm ca toate problemele sau poate că nu toate, dar cel puţin o parte, să fie rezolvate în noua administraţie” americană, a declarat liderul de la Kremlin joi, în tradiţionala sa conferinţă de la sfârşitul anului.
Preşedintele rus este unul dintre puţinii lideri care au aşteptat votul Colegiului Electoral american în favoarea lui Joe Biden pentru a-l felicita. El a explicat marţi acest refuz prin incertitudinea rezultatului alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, având în vedere refuzul lui Doanld Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea şi multiplele recursuri pe care le-a formulat în justiţie.
Biden a promis să fie ferm cu Rusia, acuzată de amestec în sistemul electoral american cu scopul de a favoriza, în 2016, alegerea lui Donald Trump, în detrimentul lui Hillary Clinton.
Miliardarul american a negat mereu că a beneficiat de eforturi ruse în acest sens, la fel ca Putin, în pofida concluziilor unor anchete americane care au condus la impunerea unor sancţuuni dure Rusiei.
Vladimir Putin a respins din nou, joi, orice amestec în alegerile americane, potrivit news.ro.